Actorul Adrian Nartea și soția lui au celebrat 10 ani de relație de Ziua Îndrăgostiților
Vineri, 14 februarie 2020, actorul Adrian Nartea (38 de ani), protagonistul serialului Vlad, difuzat de Pro TV, şi partenera lui de viață, modelul Alina Ferinceac, au organizat un party pentru a celebra zece ani de la începutul poveștii lor de dragoste și șase de când și-au oficializat relația.
Actorul Adrian Nartea și soția lui au celebrat 10 ani de relație de Ziua Îndrăgostiților
Pentru ocazia specială, actorul a comandat o ciocolată imensă, desert pe care a scris „Vrei să fii soţia mea, Ciumpi?”.
Adrian și Alina s-au cunoscut în Tunisia, unde, timp de trei zile, au colaborat la realizarea unei ședințe foto.
„După ce proiectul s-a terminat, ne-am schimbat id-urile de messenger, aşa cum era pe vremea aceea, şi aşa a început relaţia noastră”, a povestit Adrian Nartea, potrivit Click!.
Perechea are o fetiță, Mara, în vârstă de 3 ani, de creșterea căreia se ocupă singuri, fără ajutorul părinților lor sau al vreunei bone.
„Nu avem bonă. Socrii sunt la Suceava, iar ai mei sunt la Brașov. Nu am vrut bonă pentru că ne-am dorit să avem noi grijă de ea”, spunea Adrian Nartea, cu ceva timp în urmă, în emisiunea Vorbește lumea, moderată de duo-ul Adela Popescu și Cove și difuzată de Pro TV.
Cum a devenit Adrian Nartea actor?
Potrivit National.ro, într-un interviu pe care actorul i l-a acordat creatoarei de modă Mihaela Drafta, pentru postul de radio Activ eFeM, acesta povestea că părinții lui ar fi dorit să-l vadă preot.
Următoarele opțiuni ar fi fost profesor sau avocat, dar pe el îl tenta cu totul altceva: sportul. Drept urmare, a urmat Facultatea de Educație Fizică și Sport din Brașov.
Apoi a fost remarcat de Catinca Roman, ajungând astfel să lucreze ca model pentru designeri celebri, printre care și Cătălin Botezatu.
„Când eram adolescent, îmi spuneam că vreau să lucrez într-o corporație și să am un program fix ca apoi să mă întorc acasa la familie.
Lucrurile s-au întâmplat altfel în viață și n-am ajuns nici preot, cum ar fi vrut ai mei, și nici corporatist”, a declarat Adi Nartea, pentru sursa citată anterior.
Foto: Instagram
Citește și:
Ce frumoasă este fiica Andreei Berecleanu! Ce spune prezentatoarea TV despre Eva?
Macaulay Culkin a decis să spună adevărul! A fost sau nu abuzat sexual de Michael Jackson?