Poate părea un nonsens, însă este cât se poate de real. Pasquale „Pat' Brocco a reușit să ajungă de la 295 kg la 150 kg făcând trei drumuri pe zi la magazinul de unde se aproviziona.
Decizia de a scăpa de greutatea în exces a venit după o vizită la medic. Acesta l-a avertizat că tensiunea arterială crescută și colesterolul mare îi periclitează serios viața. Conform www.abcnews.go.com, bărbatul era teribil de nemulțumit de imaginea sa: “Burta îmi atârna până la genunchi, pieptul se revărsa. Eram de-a dreptul dezgustător”.
Pasquale a slăbit 150 kg apelând la o strategie inedită
Pentru a slăbi, Pasquale a apelat la o strategie care, după cum se poate vedea, a avut rezultatul dorit. Ori de câte ori i se făcea foame, bărbatul se îmbrăca și pleca până la magazinul lui preferat. Distanța dus-întors era de aproximativ 3 km, așa că bărbatul s-a gândit că nu ar fi o decizie proastă să meargă chiar de 3 ori pe zi la magazin. În acest fel, reușea să străbată peste 9 km în fiecare zi. Odată ajuns la magazin, evita raioanele cu produse nesănătoase și se aproviziona doar de la raioanele cu legume, fructe și cereale.
El susține că, în procesul de slăbire, l-a ajutat foarte mult faptul că a renunțat să mai consume lactate.
În momentul în care a ajuns la o greutate care să-i permită să… încapă în aparatele de fitness, Pasquale a început să meargă regulat și la sală: “Atunci când cântăream 295 kg nu puteam face sport, pentru că nu aveam spaţiu suficient în aparatele fitness', explică Pasquale. În trei ani, bărbatul da reuşit să slăbească 150 kg și este mândru mai cu seamă de faptul că este un model pentru fiul său. „Acum sunt un exemplu demn de urmat pentru fiul meu, el nu trebuie să se transforme niciodată într-un gras aşa cum am fost eu”, spune Pasquale.
După ce a scăpat de grăsime, Pasquale a apelat la chirurgia estetică pentru a-și îndepărta cele 30 kg de piele în exces.
Cum arăta meniul zilnic al bărbatului înainte să slăbească și după ce a slăbit
În perioada în care era obez, bărbatul consuma peste 11.000 kcal pe zi. Pe parcursul unei zile, acesta consuma cantități mari de cereale, lapte, unt de arahide, sendvișuri cu brânză și carne de vită, chicken nuggets, plăcintă de mere, milkshake, gogoși și bea 2 litri de băuturi carbogazoase.
Astăzi, Pasquale nu depășește 2.250 kcal pe zi și privilegiază consumul de albușuri de ou, fulgi de ovăz, piept de pui, fasole verde, cartofi dulci, migdale, iar băuturile carbogazoase le-a înlocuit cu apă.
Citeste si
Dieta cu care Adelina Pestrițu a slăbit spectaculos după ce a născut
Cum a slăbit Nuami Dinescu 25 de kilograme? Transformarea este spectaculoasă!
Cum s-a schimbat viața Corneliei Rednic după ce a slăbit 33 de kilograme