A apărut al 4-lea volum din seria Crave: Seducție 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
. 

Sursa: Freepik

Cine adoră cărțile fantasy, cu siguranță va fi încântat de vestea pe care o va citi acum: a apărut al patrulea volum din seria Crave: Seducție. Acesta este disponibil la BOOKZONE și cu siguranță îl vei adora la fel cum ai făcut-o și cu primele volume. Dacă totuși nu ai citit seria și este prima dată când auzi de aceasta, atunci îți vom spune pe scurt despre ce este vorba și sperăm să te convingem să o citești. 

Primul volum al seriei se numește Ardoare, iar aici o întâlnim pe protagonista Grace. Aceasta tocmai a ajuns la Academia Katmere și, la prima vedere, totul pare în regulă. În realitate, este o simplă muritoare între vampiri și dragoni și nu știe de partea cui să se situeze. Situația ei este cu atât mai dificilă, întrucât elevii o urăsc. Singurul care pare să o suporte este Jaxon Vega, un vampir care are secrete periculoase și care nu a mai avut sentimente de mai bine de o sută de ani. Grace se simte atrasă de el, mai ales că cei doi par a se potrivi din punct de vedere al frământărilor. Jaxon a avut un motiv întemeiat pentru care a renunțat la sentimente, iar Grace și-a propus să afle. În căutarea adevărului, află că a fost adusă la academie drept momeală. 

Al doilea volum, Furie, ne-o prezintă pe Grace proaspăt revenită la Academie, însă cu multe incertitudini. Nu își amintește unele zile din viața sa și nu înțelege cine este cu adevărat. Mai mult, fratele lui Jaxon, Hudson este dornic de răzbunare și încearcă să distrugă relația dintre Grace și Jaxon. 

Al treilea volum, denumit Invidie, o prezintă pe Grace care are două mari probleme: viața sentimentală și școala. Jaxon este distant, iar Grace urmează să fie încoronată regina a garguielor. Mai mult, Hudson și Grace au mandat de arestare pentru false crime. Astfel, protagonista se vede nevoită să facă unele alegeri dificile. 

În al patrulea volum Seductie. Seria Crave, aflăm că ultima bătălie a fost grea și nimeni nu a scăpat nevătămat. Flint este supărat pe toți, Jaxon este total schimbat, Hudson s-a înconjurat de ziduri invizibile, iar războiul este tot mai aproape. Pentru a avea șanse de câștig, este nevoie de o armată, însă Grace are întâi nevoie de răspunsuri. Cine este adevăratul monstru? Într-o lume de vampiri și garguie, se dă o luptă străveche, în care au fost toți atrași. Grace și prietenii ei încearcă să salveze lumea și singura modalitate prin care poate să facă acest lucru este să își accepte părțile de care se teme cel mai mult. 

Dacă ți-au atras atenția descrierile pentru aceste cărți, este bine să știi că găsești toate volumele la BOOKZONE! Cărțile scrise de Tracy Wolff atrag ca un magnet tinerii și cu siguranță îți vor plăcea și ție și le vei citi pe nerăsuflate. De asemenea, vei mai descoperi și alte cărți fantasy, la fel de interesante. 

Recomandari
Mai multe din Advertorial