7 obiceiuri pe care le poți adopta pentru un stil de viață mai ecologic

7 obiceiuri pe care le poți adopta pentru un stil de viață mai ecologic

Potrivit experților, unul dintre puținii beneficiari ai crizei sanitare care a cuprins tot globul a fost chiar planeta: activitatea industrială a fost redusă drastic mai multe luni, în contextul măsurilor impuse pentru distanțarea socială, iar nivelul poluării a coborât semnificativ. Însă, pentru ca aceste efecte să se mențină cu adevărat, este nevoie de o acțiune constantă în acest sens. 

Și poate că acum este cel mai potrivit moment să faci o tranziție spre un stil de viață ecologic. Nu trebuie neapărat să începi cu soluții drastice, fiind suficientă doar schimbarea câtorva obiceiuri cotidiene. Modificarea obiceiurilor, mai ales la vârsta adultă necesită timp și răbdare, de aceea, fii blândă cu tine și ia-o pas cu pas. 

Alege mașina potrivită stilului tău de viață

Ce mașina alegi când nu te poți lipsi de una, dar, în același timp, ești preocupată de protecția mediului înconjurător? Potrivit specialiștilor, soluția este să alegi tipul de mașină adaptat stilului tău de viață. Astfel, dacă nu o folosești zilnic, soluția este o masina pe benzina – dotată cu un filtru de particule, dacă motorul este cu injecție directă -, pentru a limita la maximum poluarea atmosferică și emisiile de particule fine. Dacă, dimpotrivă, circuli foarte mult în afara orașului, pe autostrada, poți să limitezi  mai mult emisiile de gaze cu efect de seră folosind un model diesel. De asemenea, trebuie să știi că impactul asupra mediului se reduce cu cât mașina este mai mică, mai ușoară, cu un motor care consumă cât mai puțin combustibil. 

În afară de alegerea tipului potrivit de mașină, mai există o serie de gesturi pe care le poți adopta pentru a reduce impactul asupra mediului. O întreținere corectă și regulată a mașinii poate reduce consumul de combustibil. Totodată, poți diminua emisiile de dioxid de carbon cu ajutorul tehnicilor de șofat ecologic: demarezi încet, conduci cu o viteză medie, dar constantă, schimbi vitezele la timpul potrivit. Poți, de asemenea, să împarți mașina cu prietenii sau colegii de serviciu, atunci când aveți același traseu. 

Folosește o bicicletă pentru traseele mai scurte

Bicicleta face parte din mijloacele de transport active, adică trebuie să depui efort fizic pentru a te deplasa cu ea. Este, deci, o soluție pentru transport ecologică, economică și benefică pentru sănătate, în același timp. De mai mulți ani, bicicleta a trecut de la obiect pentru activități sportive sau de petrecere a timpului liber, la unul pentru transport. Este o alternativă foarte eficientă din toate punctele de vedere pentru distanțe medii, de câțiva kilometri. 

Folosește prize multiple pentru aparatele electrice

Chiar și atunci când nu folosești aparatele electrice, ele consumă, în continuare, energie. Multe dintre ele rămân în stand by, ceea ce duce la o pierdere de energie electrică. Dacă folosești un prelungitor cu prize multiple, poți să oprești total dispozitivele electrice, fapt care te ajută să economisești energie și bani. 

Redu consumul de carne și pește

Ceea ce alegem să mâncăm are un impact semnificativ asupra emisiilor de dioxid de carbon. Potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură a ONU, domeniul creșterii animalelor este responsabil pentru 13-18% din emisiile de gaze cu efect de seră produse de om la nivel global, fiind unul dintre cei doi mari agenți responsabili de încălzirea globală, alături de combustibilii fosili. Poți să îți reduci amprenta de carbon optând pentru diminuarea consumului de carne și pește. Există alternative vegetariene numeroase și delicioase, precum leguminoasele și cerealele. 

Refuză pungile din plastic de la comercianți

Deși multe pungi din plastic sunt biodegradabile și reutilizabile, puțini oameni le refolosesc la cumpărături. Potrivit specialiștilor, pentru descompunerea unei pungi din plastic sunt necesari între 100 și 400 de ani, în funcție de materia primă și, în plus, multe dintre ele ajung în ocean. Pentru a nu contribui la această catastrofă ecologică, folosește pungi și sacoșe aduse de acasă, iar pentru cumpărăturile neprevăzute, poartă mereu în geantă o mică plasă textilă.

Folosește o sticlă de apă reutilizabilă

La fel ca pungile, sticlele din plastic reprezintă un adevărat pericol pentru mediu, mai ales în condițiile în care, la noi, un foarte mic procent ajunge la reciclare. Folosește, în schimb, o sticlă reutilizabilă, precum cele din oțel inoxidabil. Sunt drăguțe, economice și prietenoase cu mediul. 

Planifică-ți vacanțe fără avion

Impactul turismului asupra naturii este enorm. Bicicleta și trenul sunt mijloace de transport mai ecologice decât mașina și avionul. Totuși, nu poți merge în vacanță în Grecia cu bicicleta. Soluția este să eviți pe cât posibil avionul, care poluează cel mai mult și să folosești, de exemplu, trenul. Sau, dacă folosești mașina pentru a ajunge la o destinație, acolo poți să circuli cu transportul în comun. Multe destinații superbe de la noi sau din Europa sunt accesibile cu trenul, vaporul sau mașina (o soluție poate fi folosirea ei împreună cu mai mulți prieteni), așa că ai putea să iei în calcul aceste aspecte când îți programezi următoarea vacanță. 

Gesturile de mai sus te vor ajuta, într-o primă etapă, să faci tranziția spre o viață mai prietenoasă cu mediul. Însă, poți deveni și ambasador al acestor bune practici, impulsionându-ți prietenii și cunoștințele să le adopte, fără a aborda o atitudine moralizatoare. Unii nici măcar nu își dau seama că obiceiurile lor afectează mediul sau că există alternative mai verzi.

Sursa foto: Pixabay.com

(P) Material publicitar realizat împreună cu Autovit

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Advertorial