6 semne clare că este timpul să îți faci un test de vedere

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Există câteva semne clare care pot indica faptul că este timpul să îți faci un test de vedere. De la primele neplăceri sesizate, trebuie să mergi la specialist. De altfel, este recomandat să programezi un control optometric periodic, cel puțin o dată pe an, pentru a depista eventualele probleme de vedere și a le corecta la timp.

1. Dificultăți în vederea la distanță sau de aproape

În momentul în care sesizezi dificultăți în ceea ce privește claritatea vederii la distanță sau de aproape, trebuie să mergi la un control optometric, pentru diagnostic și tratament adecvat. Simptomele ce apar în astfel de situații sunt un semn al prezenței unor probleme de vedere. Când trebuie să porți ochelari? Imediat ce ai un diagnostic și o prescripție medicală. 

Dificultatea de a citi sau de a vedea detaliile de la distanță, strângerea ochilor pentru a obține o imagine mai clară, aducerea cărților mai aproape de față pentru a citi sau problemele resimțite în a vedea semnele de circulație de la distanță, sunt elemente clare că este timpul pentru un test de vedere. Aceste simptome nu ar trebui ignorate, deoarece pot indica o problemă serioasă de vedere care necesită tratament. 

2. Oboseala ochilor și dureri de cap frecvente

Oboseala oculară este adesea cauzată de ochii care se strâng în mod constant pentru a vedea clar. Acest lucru se întâmplă deoarece ochii lucrează suplimentar pentru a compensa deficiențele de vedere, ceea ce duce la epuizare și, în cele din urmă, la afectarea vederii. 

Oboseala oculară și durerile de cap pot fi de asemenea influențate de mai mulți factori, iar unul dintre cei mai comuni este utilizarea excesivă a echipamentelor digitale. Lumina albastră emisă de ecranele moderne poate, de asemenea, să favorizeze oboseala oculară și durerile de cap.

3. Vedere încețoșată sau dublă

Vederea încețoșată sau dublă poate fi cauzată de diverse probleme de sănătate, printre care se numără viciile de refracție precum miopia, hipermetropia, astigmatismul și presbiopia. De asemenea, anumite boli neurologice pot provoca astfel de simptome. Stresul, oboseala, dar și utilizarea prelungită a ecranelor digitale conduc la vederea încețoșată. 

Aceste semne pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții unei persoane, afectând capacitatea de a citi, de a conduce, de a lucra la calculator sau de a realiza alte activități. 

Identificarea tulburării de vedere înseamnă și primul pas în soluționarea problemei. Ochelarii sunt adesea varianta optimă de tratament pentru redobândirea vederii clare și corecte. Alege rame pentru ochelari de vedere de la Lensa.ro, ținând cont de prescripția medicală primită de la optometrist, de afecțiunea diagnosticată, domeniul tău de activitate, dar și de preferințe.

4. Schimbări în vederea nocturnă

În afară de dificultatea de a vedea în condiții de lumină slabă sau întuneric, alte simptome ale problemelor de vedere nocturnă pot include vederea încețoșată, dificultatea de a vedea contrastul sau culorile, vederea dublă, senzația de halo în jurul obiectelor luminoase. 

Cauzele pot varia de la anumite boli oculare, cum ar fi cataracta sau degenerescența maculară, până la nevoia de corecție a dioptriilor. 

Impactul problemelor de vedere nocturnă asupra vieții de zi cu zi poate fi semnificativ. Acestea pot include dificultăți în efectuarea activităților normale, cum ar fi condusul pe timp de noapte, citirea, sau chiar mersul pe stradă în condiții de iluminare slabă.

5. Senzația de arsură sau uscăciune oculară

Expunerea îndelungată la ecranele calculatoarelor, tabletelor sau telefoanelor mobile este una dintre cele mai comune cauze ale uscăciunii oculare. Alți factori externi, precum aerul condiționat, vântul sau praful pot să contribuie la această problemă. Condițiile pot duce la o reducere a producției de lacrimi și la uscăciunea ochilor. În unele cazuri, uscăciunea oculară favorizează producerea unui exces de lacrimi, într-o încercare a ochilor de a obține un echilibru. 

Dacă aceste simptome persistă, este recomandat un consult optometric pentru identificarea cauzei și pentru un tratament adecvat. În timp, uscăciunea oculară poate duce la deteriorarea corneei și a altor structuri interne ale ochiului. 

6. Sensibilitate exagerată la lumină puternică

Sensibilitatea exagerată la lumină, fotofobia, este o condiție care se manifestă prin disconfort sau durere la expunerea la lumina puternică. Aceasta poate fi cauzată de o varietate de factori, inclusiv afecțiuni oculare sau probleme neurologice.

De exemplu, miopia, hipermetropia și astigmatismul pot face ochii mai sensibili la lumină, deoarece aceste afecțiuni își pun amprenta asupra modului în care ochiul focalizează lumina. În plus, alte afecțiuni oculare, cum ar fi cataracta și glaucomul, pot provoca, de asemenea, sensibilitate la lumină. Doar un consult optometric poate scoate în evidență cauza, iar specialistul poate indica tratamentul corect. 

Pentru oricare dintre afecțiunile oculare diagnosticate, comandă online rame ochelari de vedere pentru bărbați, adecvate nevoilor și gusturilor tale!

Semnele descrise în cadrul acestui material ar trebui să te determine să programezi un control optometric. Este foarte posibil ca manifestările prezentate aici să apară pe fondul existenței unor afecțiuni oculare ce trebuie diagnosticate și tratate adecvat. Optometristul îți poate oferi sfaturi personalizate și ajutor de specialitate, așadar, nu mai amâna vizita la specialist!

Sursa de informare:

10 Signs You Should See an Eye Doctor, Now! – https://www.optometrists.org/general-practice-optometry/guide-to-eye-exams/eye-exams/10-signs-you-should-see-an-eye-doctor-now/, Accesat 20.12.2023

Sursa foto: Shutterstock

Recomandari
Mai multe din Advertorial