6 momente în care acoperișul tău îți transmite că necesită reparații

Acoperișul este unul dintre cele mai importante elemente ale locuinței tale. De foarte multe ori se întâmplă ca oamenii să creadă că nu au nevoie de reparații ale acoperișurilor, având în vedere că vorbim de elemente ale locuinței însoțite de garanție.

Totuși, trecerea timpului, dar și condițiile meteo, impun deseori reparații, dacă nu chiar înlocuiri. În cele ce urmează îți va fi prezentată o listă cu momentele în care acoperișul tău are nevoie de reparații. Vorbim despre verificări simple pe care le poți face chiar tu pentru a nu îți pune locuința, dar mai ales familia, în pericol. Să nu mai batem pasul pe loc și să începem.

Când trebuie reparat acoperișul – situații concrete

Apariția petelor de umezeală pe primul planșeu de sub acoperiș

Primele semne care pot indica o deteriorare a acoperișului tău sunt apariția petelor de umezeală. Acestea apar sub primul planșeu de sub acoperiș. Totuși, înainte de a trage o concluzie finală, verifică dacă sursa apariției petelor de umezeală nu este alta.

În cazul în care acoperișul tău nu este foarte bine aerisit, aceste pete de umezeală vor atrage de la sine mucegaiul, însoțit de un miros specific. 

Dacă ești din București, o firma de acoperisuri din Bucuresti te poate ajuta cu reparația. Atenție! Dacă se constată că problema este foarte gravă, va fi nevoie de înlocuirea acestuia.

Apariția mucegaiului și a mușchiului pe acoperiș

Mușchiul și mucegaiul apar de obicei pe acoperiș atunci când țiglele metalice sau țiglele ceramice și-au schimbat poziția și au permis astfel apei de ploaie să se strecoare sub ele. 

Va trebui să verifici cu atenție acoperișul și să cauți țiglele care prezintă urme vizibile de putrezire, rugină, mușchi sau mucegai. Fă acest lucru cât mai curând posibil pentru a nu lăsa bacteriile și ciupercile să îți facă și mai multe probleme. Dacă nu iei atitudine rapid, s-ar putea să fie necesară înlocuirea în întregime a acoperișului!

Lumina pătrunde prin acoperiș

Într-o zi extrem de luminoasă, de preferat la amiază, verifică acoperișul din pod sau mansardă. Fii atent dacă există fascicule de lumină care pătrund în locuință. Dacă există, înseamnă că ai găuri în acoperiș, iar în caz de ploaie sau ninsoare, apa se va infiltra. De asemenea, nici izolația termică nu va mai fi la fel de eficientă.

Intermitentul este deteriorat

Intermitentul este materialul ce se plasează în jurul tuturor obiectelor care ies prin acoperiș (coșul de fum, gurile de aerisire etc). Scopul lui este de a preveni intrarea apei sub acoperiș. El este prevăzut cu zone anume pe unde să se scurgă apa. 

Oxidarea și vremea mai aspră pot duce la degradarea intermitentului în timp și implicit infiltrarea apei. De aceea este bine să verifici constant această componentă, iar la nevoie să apelezi la profesioniști în domeniu, adică la o firmă de reparații acoperișuri București sau oriunde altundeva în țară.

Reziduuri în jgheaburi

După ploi serioase însoțite de vânt, este important să verifici jgheaburile. Acestea se pot bloca cu tot felul de reziduuri, iar asta înseamnă că nu își mai pot face treaba la fel de eficient sau chiar deloc. Ce înseamnă mai exact acest lucru? Că apa nu reușește să se scurgă de pe acoperiș și că va căuta modalități prin care să se infiltreze prin el.

Substrat putrezit

Acoperișul este format din țiglă și substrat, iar dacă ambele elemente sunt calitative, nu îi vor permite apei să pătrundă. Totuși, de foarte multe ori, din cauza umezirii substratului (lucru ce nu ar trebui să se întâmple în cazul unui acoperiș etanșat corect), acoperișul poate putrezi. Ce înseamnă acest lucru? Că este compromis și necesită înlocuire imediată. 

Acestea sunt cele mai dese situații care trag un semnal de alarmă cu privire la sănătatea acoperișului tău. Sunt lucruri simple pe care le poți face pentru a împiedica degradarea acoperișului, iar dacă simți că nu te descurci, poți cere oricând ajutor specializat.

Important este să iei măsuri imediate în cazul în care observi deteriorări la nivelul acoperișului tău. Dacă le treci cu vederea, riști să ajungi în stadiul în care nu mai poate fi reparat, ci necesită înlocuire completă!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial