5 moduri care te vor ajuta să mărești vizual spațiul unui apartament mic
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2023/10/interior-apartament-dimensiuni-reduse.jpg)
Organizarea și amenajarea unui apartament mic înseamnă găsirea echilibrului între confort și eleganță, fără a face spațiul să se simtă înghesuit. De multe ori, poate fi o reală provocare, din cauza lucrurilor multe care trebuie să își găsească un loc în casă.
Dacă ești în această situație, descoperă cinci moduri care te pot ajuta să mărești vizual spațiul apartamentului tău mic.
- Alege mobilier de perete sau cu picioare pentru baie
Începem cu baia unde recomandarea este să alegi piese de mobilier care se pot monta pe perete sau care au picioare. Acest truc te ajută să creezi un spațiu mai mare la nivelul de jos, iar baia devine mai încăpătoare vizual.
De cele mai multe ori, designerii recomandă alegerea unei chiuvete suspendate sau cu picioare subțiri, pentru ca locul să pară mai mare. Tot în același plan intră și montarea unui vas de wc suspendat, pentru a oferi impresia de spațiu mai mare într-o baie a unui apartament mic.
Această regulă se poate aplica chiar și într-un dormitor sau living mic, prin alegerea corpurilor de mobilier suspendate.
- Amenajează vertical bucătăria
Amenajarea verticală a bucătăriei este opțiunea ideală pentru bucătăriile open-space, dar și pentru cele clasice. Prin corpuri amenajate vertical, ai posibilitatea să încorporezi mai multe alimente și ustensile, pentru că le poți monta până aproape de tavan. Optează pentru o mobila bucatarie de tip set, astfel încât designul să fie adaptat stilului tău și corpurile să fie pe un singur perete.
Pe lângă amenajarea verticală și alegerea unui set de mobilă pentru bucătărie, nu uita nici de nuanțele alese pentru amenajare, care contribuie în egală măsură la spațiul încăperii. Nuanțele deschise (alb, crem sau gri) reflectă lumina și fac bucătăria să pară mai mare decât este. Poți alege, de asemenea, o culoare îndrăzneață pentru pereți.
- Folosește-te la maximum de lumina naturală
Dacă vrei ca apartamentul tău să pară mai mare, asigură-te că lumina naturală pătrunde în fiecare încăpere din locuință. Iată câteva trucuri care te pot ajuta în acest sens:
- încearcă să nu blochezi ferestrele cu piese de mobilier, cum ar fi patul sau rafturile;
- adaugă oglinzi care să reflecte în încăperi razele soarelui;
- optează pentru culori deschise în zugrăvirea pereților;
- renunță la draperiile și covoarele în culori închise;
- nu amenaja încăperile cu mobilă de mari dimensiuni;
- alege corpuri de mobilier cu cadre metalice, fiindcă ele reflectă razele soarelui.
Lumina naturală te poate ajuta și să aprinzi becurile târziu în casă, adică să ai un consum redus al energiei electrice. Astfel, profită la maximum de beneficiile razelor de soare în apartamentul tău mic.
- O singură culoare pentru pereții dormitorului
Cu toate că un dormitor în mai multe nuanțe atrage atenția, pentru unul mic trebuie să te limitezi în a obține o cameră organizată. Culorile deschise, și în dormitor, te ajută să obții un spațiu mai mare vizual și aerisit. Vopsește în aceeași culoare și plintele și ramele ferestrelor, pentru a aduce o notă de eleganță încăperii.
Folosește culori neutre și nu uita să profiți la maximum de iluminare, prin lampadare înalte și lustre.
- Alege stilul minimalist
Poate fi tentant să profiți de fiecare spațiu din casă, mai ales când apartamentul este unul de mici dimensiuni. Cu toate astea, un loc încărcat devine mai mic decât este. Funcționalitatea primează în stilul minimalist și, implicit, într-un apartament de mici dimensiuni.
Astfel, înainte de a îndrăgi un obiect, trebuie să te gândești la cât de util este, pentru a nu aglomera inutil spațiul. Iată câteva sfaturi pentru a adopta stilul minimalist la tine în casă:
- creează spații deschise pentru a mări și spațiul vizual;
- optează pentru un aspect unitar pentru fiecare încăpere;
- înlocuiește decorațiunile de pe pereți și lasă spațiul liber;
- alege mobilier multifuncțional, cu spații de depozitare;
- asigură-te că punctul central al încăperilor este asigurat de ferestre.
Acestea sunt cinci moduri care te pot ajuta să-ți transformi apartamentul tău mic într-unul care să pară, cel puțin vizual, mai mare. Te vor ajuta să obții o locuință organizată, dar și plăcută pentru fiecare membru al familiei.
Sursa foto: shutterstock.com
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/andreea-popescu-in-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/nutritionist-tania-fantana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/scaun-auto-cu-isofix.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/image-5.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/gettyimages-1318181089-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/e1af872653f14c5c42b45ec7b98386b65f-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/e18dd7f54dfc03541d29c75f7318132810-1.jpg)