Majoritatea femeilor asociază sezonul rece cu o perioadă în care aspectul fizic nu își mai are importanța, deoarece nu există foarte multe metode încât să te protejezi de frig, dar să poți avea și un aspect feminin în continuare. Află că în zilele noastre acest lucru este mult mai ușor decât pare, fiind puse la dispoziție mult mai multe produse care reunesc aceste două cerințe care par imposibile de a fi puse în aceeași propoziție. Tot ce trebuie să faci este să ții cont de câteva reguli și articole vestimentare.
1. Dresurile termice
Pentru iubitoarele de rochii și de fuste, aceasta este una dintre cele mai bune achiziții pe care le poți face. Dresurile termice se prezintă ca niște dresuri normale doar că au în interiorul acestora o căptușeală dintr-un material mai gros și mai pufos care permite menținerea unei călduri optime în zona picioarelor și a soldurilor pentru a te bucura de preferințele vestimentare indiferent de perioada anului. Se vând pe piața textilă sub diferite modele și culori, unele dintre acestea imitând perfect culoarea piciorului.
2.Încălțăminte adecvată
În materie de încălțăminte, atunci când vine vorba de sezonul friguros, cele mai bune soluții sunt ghetele de damă, pe care le poți achiziționa de pe Modlet.ro, site care îți pune la dispoziție produse calitative la prețuri accesibile. Acestea te protejează atât de frig, majoritatea având un strat îmblănit în interior, dar, de asemenea, sunt și impermeabile pentru a putea fi purtate indiferent de vreme. De la un stil mai sportiv, la unul mai elegant, pentru zile în care soarele ne mai bucură cu puțină lumină și căldură, dar și pentru cele în care se ascunde pe sub nori, poți găsi ceva potrivit pentru toate cerințele pe care le ai, încât să le asortezi cu orice outfit.
3.Mitenele
Acest articol a creat diferite controverse de-a lungul timpului, deoarece apar sub forma unor mănuși cărora le lipsesc degetele, mulți au considerat că nu există niciun scop clar pentru acestea. Contradictoriu, pe lângă faptul că protejează împotriva frigului, un scop aflat tot la baza acestora este că sunt niște accesorii care oferă feminitate ținutei, alături de delicatețe, dacă acestea se află în combinația potrivită. Alese în nuanțe de alb sau crem, croșetate fin și eventual cu niște blăniță pe suprafața lor, poți crea un look de poveste.
4.Rochiile tricotate
În zilele în care frigul își face apariția, dar cu toate acestea nu vrei să renunți la feminitatea ta, poți opta pentru rochiile tricotate. Majoritatea fiind confecționate din lână, înlocuiesc puloverele cu ușurință, dar în același timp te fac să ai parte și de bucuria de a purta rochii, fără să-ți pui problema frigului. Le poți da un contur și o notă proprie, punându-ți o curea în talie sau chiar un corset și astfel vei avea o ținută atât călduroasă, dar și modernă.
5.Puloverele cu nasturi
Deși poate suna a un tip de articol de îmbrăcăminte învechit și basic, dacă ții cont de anumite reguli, poți crea un outfit de excepție. Trecând peste faptul că nu îți vei pune deloc problema frigului, un pulover cu nasturi este un produs versatil. Poate fi purtat pe deasupra unui tricou, bluze sau cămăși, iar în combinația potrivită de culori se va crea o armonie care va oferi un aspect tineresc ținutei. De asemenea, mai nou astfel de pulovere sunt create în așa fel încât să fie purtate fără a mai avea altă îmbrăcăminte sub acesta, contribuind la un look modern și ușor de adaptat.
Așadar, poți ține pasul cu moda și să te bucuri în continuare de preferințele vestimentare, indiferent de perioada anului în care te afli!
Sursă foto: Pexels.com