4 lucruri pe care le poţi face pentru a evolua împreună cu copilul tău
Pe măsură ce copiii cresc, poate deveni tot mai greu pentru noi, adulții, să ținem pasul cu ei. Elementul cheie al unei relații sănătoase cu cei mici constă în dezvoltarea personală continuă a adulților, iar în acest articol vei găsi câteva moduri inedite prin care poți evolua, astfel încât să simți că ții mereu pasul cu copilul tău.
Faptul că deseori simțim că timpul parcă fuge nu este un secret pentru nimeni. Însă, atunci când ai copii, acest lucru este și mai ușor sesizabil. Pe lângă faptul că cei mici devin oameni mari parcă într-o clipită, modul în care se dezvoltă pare, uneori, să fie ceva total necunoscut pentru adulți. Nu este vorba doar despre bine-cunoscuta diferență dintre generații, ci și despre ritmul alert cu care aceștia evoluează.
Ca părinte, nu trebuie să cunoști toate răspunsurile, deoarece acest lucru este imposibil. Dar să fii pe aceeași lungime de undă cu cei mici este cel mai bun mod de a-ţi clădi o relaţie sănătoasă şi funcţională. Indiferent de vârsta pe care o ai, este necesar să înveţi să creşti odată cu copilul tău, iar mai jos vei regăsi 4 moduri în care poţi face acest lucru:
- Adoptă o atitudine deschisă
La fel ca orice relaţie deosebită din viaţa ta, şi cea dintre tine şi copilul tău trebuie să se bazeze pe conversaţie. Este important pentru un copil să simtă că poate discuta cu părinţii săi despre orice şi, mai ales, că părerile sale sunt ascultate. Încearcă să fii cât mai deschisă şi să discuţi cu al tău copil orice subiect este important pentru voi.
Fie că este vorba despre o simplă jucărie sau despre un aspect mai important, cum ar fi înscrierea la Cambridge School, este important să creezi un dialog în care cel mic să se simtă încurajat să pună întrebări şi să-şi exprime punctul de vedere.
- Fii cât se poate de maleabilă
Relaţia dintre un părinte şi copilul său nu poate fi doar una de prietenie, din motive lesne de înţeles. Deoarece e firesc să-ţi doreşti să găseşti un echilibru ideal, poate fi uşor să te laşi influenţată de ceea ce vezi în jurul tău şi să-ţi pierzi încrederea în stilul tău de parenting.
Nu există un regulament sau un ghid oficial privind educația parentală, așa că fă-ți timp pentru a afla ce funcționează cel mai bine pentru familia ta. Pot exista momente când este nevoie să schimbi abordarea, şi vei face acest lucru atunci când vei simţi.
- Acordă-ţi timp să reflectezi
Trăim o viaţă atât de agitată, încât este absolut esenţial să nu uiţi să-ţi aloci momente pentru a reflecta asupra propriei călătorii ca părinte. Uneori, luăm decizii greșite și este în regulă. Încearcă să nu fii prea aspră cu tine, deoarece este normal să înveţi anumite lucruri din mers, asemenea copilului tău.
Este posibil să existe momente când reacţionezi exagerat la anumite fapte ale copilului tău. Atunci când sesizezi că aceste momente se înmulţesc, este timpul să te detaşezi puţin şi să reflectezi asupra motivului care te-a făcut să ai o astfel de reacţie. Poţi chiar şi să discuţi cu fiul sau fiica ta despre asta, astfel încât să înţeleagă că şi adulţii pot greşi.
- Evită să faci comparaţii
Fiecare dintre noi avem în sine un spirit competitiv. De aici până la a cădea pradă tentației de a te compara cu alţi părinţi sau de a-ţi compara copilul cu cel al prietenilor sau cu ai săi colegi poate fi doar un pas. Nu uita că, pe măsură ce creşte, copilul tău trece prin diverse etape. Această creștere nu este întotdeauna liniară și uneori vor exista eșecuri. Evită, pe cât posibil, să faci comparaţii şi concentrează-te doar pe lucrurile cu adevărat importante.
Pe măsură ce copiii noștri continuă să crească și să se schimbe, și felurile noastre de a-i educa ca părinți vor evolua. Nu există o modalitate corectă de a crește împreună cu cei mici, ci doar una care să funcționeze cel mai bine pentru fiecare dintre noi.
Sursa foto: Shutterstock