Interviu cu actorii Dana Cavaleru si Richard Bovnoczki

Dana vorbeste si gandeste clar ca lumina zilei, ochii ei mari te privesc drept, in fata. Richard urmareste mereu fire nevazute, gandurile nasc ganduri, cuvintele nasc cuvinte si nu stii daca nu cumva, in tacerea lunga dintre doua vorbe, in mintea lui nu vede o posibila secventa dintr-un spectacol viitor. „Mie imi plac gagurile, lucrurile simple si de efect.

Riky merge catre profunzime, catre emotional. Eu sunt mai practica, mai organizata. El insistă pe fiecare detaliu, vrea mereu mai mult. E greu, apar momente de tensiune, dar pe scena totul arata armonios.“

„Pentru ca nu este vorba de a-si impune fiecare punctul de vedere personal: dacă ne luptam, o facem pentru binele spectacolului.“

Teatru, pur si simplu

La întrebarea „Cum se numeste genul vostru de teatru?“ n-am primit raspuns.

Dana: „Dan Puric s-a lovit primul de aceasta intrebare. Daca spui «pantomima», te gandesti la Marcel Marceau, cu masca alba si cu gesturile clar punctate, lucruri care tin mai mult de tehnica…“

Richard: „Intr-o zi, Dan a avut o revelatie: intre doua puncte nu e un spatiu gol; intre două gesturi sunt emotii, sunt ganduri, sunt trairi. De ce facem un gest, oricat de simplu? Cum il pregatim, ce simtim? Dan Puric a mai adăugat o dimensiune acestui gen de spectacol.“

D: „Genul acesta de teatru este un alt mod de a spune povesti, cu mai putine cuvinte, folosind un limbaj comportamental.“

Cum se naste un spectacol

R: „«Contraste» s-a nascut in joaca. Eram invitati la un festival la care trebuia sa avem un spectacol de 40 de minute – enorm, cand fiecare secunda trebuie construita cu migala – si n-aveam decat doua saptamani la dispozitie…“

D: „Am scos toate ideile care ne veneau in minte: muzica, o gluma, doua umbrele cu care am inceput sa ne jucam, o scena din Eugen Ionesco – domnul si doamna Smith, care nu-si amintesc de unde se cunosc…“

R: „Un spectacol poate sa se nasca dintr-o joaca, de la un simplu gest pe care-l faci, de la o imagine pe care o vezi intamplator. Apoi continui si vezi unde te duce.“

D: „Apoi spectacolul s-a tot schimbat, s-a imbogatit mereu si poate abia acum e bine conturat…“

R: „Desi, parca as mai cauta ceva pentru final… Si chiar daca o sa gasim intr-o zi finalul perfect, peste un timp, am putea descoperi altceva…“

D: „Cand am fost cu acest spectacol la New York, cei de acolo au fost foarte surprinsi sa auda ca il jucam de 7 ani. Acolo spectacolul are viata scurta, e facut pentru consum, se joaca o luna, apoi, gata, se face altul. Spectacolul nostru nu se va uza, pentru ca mereu vom aduce in el ceva nou. “

Cum s-au intalnit

In urma unui lung sir de intamplări. Richard, din Baia Mare; Dana, din Bucuresti. De fapt, alegerile lor n-au fost absolut intamplatoare.

Richard facuse un liceu sportiv si, pentru ca visul de a deveni medic fusese consumat inca din copilarie, acum se gandea sa dea la Institutul de Educatie Fizica si Sport. Invata la anatomie si, intr-o zi, s-a gandit sa faca o pauza. „O pauza care dureaza si in ziua de azi.“

Apoi s-a apucat să cante la chitara – tarziu si fara mare talent, spune el. Dar pentru ca incepuse sa intrezarească farmecul scenei, s-a gandit sa studieze teatrul, sectia Muzical, la o universitate particulara din Bucuresti.

Totodată, urma cursurile de asistenta sociala ale Institutului Teologic. Si pentru ca era la varsta cautărilor, a ajuns cu un prieten la Teatrul Studentesc «Podul», un laborator prin care foarte multi actori au trecut. Aici a cunoscut-o pe Dana care…

D: „N-am fost genul de copil care se da in spectacol, care spune poezii… Eram mai degrabă timida. Eram foarte buna la matematica, eram la liceul «Lazăr», la clasa de matematica-fizica. In liceu mergeam des la teatru pentru ca acolo aflam raspunsuri pe care viata nu mi le dadea; pentru ca spectacolul de teatru prilejuieste un schimb de emotii intre actor si spectator; pentru ca teatrul poate schimba ceva in sufletul omului.“ „Vrei sa dai la teatru?“ a intrebat-o regizorul Catalin Naum, mentorul tinerilor artisti de la «Podul». „As vrea…“ „Vrei!“ a hotarat maestrul.

D: „Cand l-am vazut pe Riky cat e de talentat, i-am spus: «O sa renunti la tot si o sa intri la teatru. Pentru ca, dupa ce o sa intri, n-o sa mai ai timp pentru nimic.»“

Ceea ce s-a si intamplat, in cele din urma. Erau colegi, in anul II, la clasa Sandei Manu, cand s-au inscris la selectiile pentru trupa lui Dan Puric, numita astazi «Passepartout DP».

Citeste tot articolul in Revista Avantaje, editia februarie 2013

David Luke Michael Bryan – britanicul indragostit de Romania
 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate