Horoscop: O săptămână a situaţiilor favorabile!

1624390_639402176126224_263905419_n-406x500Astrologul Ana Gabriela Tăutu ne prezintă previziunile astrale pentru săptămâna 2-8 iunie 2014.

Am intrat în luna iunie, luna solstițiului de vară care, care are loc odată cu intrarea Soarelui în semnul Racului, pe 21 iunie. Atunci vom avea cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte din cursul anului.

Săptămâna viitoare planeta Mercur va intra în mers aparent retrograd, începând cu 7 iunie, de la gradul 3, din semnul Racului până pe 2 iulie, când își va relua mersul direct de la gradul 25, din semnul Gemenilor. 

În acest interval de timp ar fi potrivit să fim atenți la modul de exprimare, la explicațiile celorlalți, să fim mai toleranți față de gafele pe care le pot face alții, având grijă să nu le facem și noi.

Ar putea fi potrivit să reluăm eventuale discuții care cer lămuriri suplimentare, renegocieri, dar fără să facem o negociere finală, ar fi potrivit să reevaluăm planuri, sau strategii de lucru.

Este indicat să amânăm semnarea actelor sau, să fim foarte atenți la ceea ce ne solicită acele acte pe care trebuie să le semnăm.

În același timp, putem descoperi valențe noi ale unor idei, asupra cărora ar fi potrivit să revenim după reluarea mersului direct al planetei Mercur.

Urmează o perioadă de aproximativ trei săptămâni potrivită pentru a reevalua situația în care suntem, prioritățile pe care le avem și strategia pe care ne-am făcut-o pentru a ne atinge scopurile.

Acolo unde se suprapune acum traseul pe care îl face Mercur în mers aparent retrograd, pe harta natală, avem ocazia să potrivim lucrurile așa cum e mai bine pentru noi.

Este o perioadă în care este posibil să înțelegem ceea ce nu am înțeles, sau poate am înțeles greșit, să spunem ceea ce nu am spus sau să îndreptăm ceea ce am spus într-un mod nepotrivit, să luăm deciziile pe care am fi vrut să le luăm.

În funcție de aspectele care se produc, prin suprapunerea tranzitului pe tema natală, putem identifica direcțiile pe care ni se cere acum să facem un efort de gândire-interacțiune.

De asemenea, putem descifra modul în care este potrivit să acționăm precum și instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a extrage maximul de beneficiu al acestui tranzit, în raport cu propriul program de viață.

Cei care acordă atenție propriei evoluții spirituale, pot realiza mai ușor în această perioadă, o înlănțuire de conștientizări, pot primi răspunsuri la întrebările clar formulate, susținute prin starea de detașare față de răspunsul așteptat.

Planeta Venus care abia a intrat în semnul Taurului, construiește un aspect de sextil cu Neptun (4iunie) și trigon cu Pluton (aflat în mers aparent retrograd, 9 iunie). Astfel că în aceste zile este posibil să mai reglăm parte din chestiunile sentimentale. 

Este posibil ca experiențele afective din luna mai să ne ofere acum niște concluzii, pe baza cărora să luăm deciziile potrivite, sau chiar să facem schimbări importante.

Sentimentele și trăirile noastre interioare pot fi foarte intense, este posibil să trăim o adevărată revoluție interioară și chiar un proces de renaștere personală, pe o nouă direcție de evoluție.

În cadrul ciclului Lunar curent traversăm săptămâna primului pătrar (cuadratura Soare-Lună) care se formează joi, 5 iunie. 

Dacă v-ați făcut planuri la Luna Nouă, puteți începe să lucrați asupra lor chiar de la începutul săptămânii.

Finalul de săptămână poate fi foarte constructiv, cu o putere de muncă foarte mare și în mod potrivit orientată.

Este posibil ca în zilele de la mijlocul săptămânii să ne confruntăm cu o anume tensiune, iar eventualele dificultăți întâlnite ne arată ce nu merge conform planului precum și ce anume avem de corectat pentru a obține rezultatul dorit.

Dacă reușim să ne mobilizăm și să depășim (să transformăm) starea conflictuală, putem vedea eventuale deschideri, alternative, noi posibilități.

De asemenea, putem realiza schimbări interesante dacă alegem schimbarea. Este posibil să ne întâlnim cu o conjunctură favorabilă ce poate fi valorificată frumos.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Horoscop