Damian Crasmaru – Avantajele vietii

Damian Crasmaru, actor
Calatoria: Meseria mea este un contract intre mine si ceva care este deasupra pamantului si acest contract l-am facut cand m-am nascut. N-am avut prea multi ani in care sa nu-mi treaca prin suflet, prin minte, prin existenta mea ideea de a face aceasta profesiune.

Nu stiu cum e viata. Unii au spus ca e o calatorie, unii ca e o intamplare, unii ca e o trecere. Ma opresc la calatorie. In rolurile pe care le-am avut am calatorit pe toata planeta, in diferite tari, obiceiuri, sentimente, ganduri, filosofii, rautati, iubiri, amoruri, disperari.

Orice profesiune as fi facut, nu mi-ar fi permis sa fiu atat de calator datorita personajelor pe care le-am jucat: am fost si-n Spania, si-n Anglia, si-n America, si la Polul Nord, si-n mijlocul Europei, nu mi-a scapat aproape nici o tara.

De 36 de ani nu am avut vacanta, nu stiu ce e aia, iar daca intamplator plec o saptamana undeva, dupa doua zile sunt ca un armasar care vrea sa iasa din grajd, vreau sa vin la teatru. Cateodata, nu trebuie sa ajung la teatru, dar sunt prin preajma si, fiind la volan, conduc in asa fel incat ajung tot aici. Iar sotia mea imi spune: „iar ma aduci la teatru?“ (rade). Dar nu stiu daca as fi putut sa traiesc altfel.

Damian Crasmaru, actor

O varsta rotunda… Imi dau seama c-am fost un norocos si-i multumesc lui Dumnezeu
c-a avut grija de mine. Pentru ca am o varsta destul de impresionanta si, ca foarte multi oameni de seama mea, spun ca ma simt bine si ca sunt gata sa-mi iau armele si sa plec la drum lung, exact asa cum am facut-o acum 60 de ani. Atunci aveam o credinta formidabila ca in oceanul asta in care m-am aruncat singur am sa ies la mal atunci cand vreau eu, si puternic in acelasi timp. Am crezut ca viata-i mult mai lunga.

Scena: Scena este ucigasa. Pierzi din greutate sau castigi in greutate, iti merge creierul fantastic sau ti se poate paraliza, inima iti bate, dar nu ca pe strada sau cand esti acasa, e cu totul altceva. Un pas spre acest spatiu miraculos care se cheama scena te transforma total. Trebuie sa ai o mare disciplina in ce priveste starea ta vizavi de starea personajului. 

Trebuie sa stii sa-ti dirijezi emotiile si sa le faci facatoare de minuni in folosul rolului. Este o profesiune in care, daca intri fara emotie pe scena, nu spui nimic publicului. Trebuie sa ai mai multe aripi, mai multe guri, mai multi ochi, mai multa minte si un apetit interminabil de-a te darui pana la a te narui. Numai prin jertfa il uimesti pe cel din sala.

Talentul: Cred ca cea mai mare bucurie si descoperire a mea a fost ca talentul este o chestiune de divinitate. Munca insa este a celui cu vointa care vrea sa urce Himalaya. Eu imi invat studentii sa munceasca si le spun asa: daca munciti si intelegeti de ce intrati in scena si ce-aveti de facut si cum faceti, si daca deasupra aveti si cercul ala de lumina al sfantului, inseamna c-ati dat lovitura. Am vazut oameni cu cerc care, fara sa stie sa munceasca, s-au risipit, n-au facut meserie. Cel mai bine este sa ai si divinitatea talentului, dar acesta sa stea pe o temeinicie de munca.

Damian Crasmaru, Carmen Stanescu

 

Jumatatea: Nu e o prostie expresia asta, „jumatatea ta“. In lumea teatrului, un mariaj de 55 de ani e mai rar. Sunt casatorit cu Carmen Stanescu de 55 de ani si, daca cumva cineva ar vrea sa ma trimita din nou pe pamant, pun si eu o conditie: sa mi-o dea din nou, caci fara ea nu vad nici un rost. E o actrita care ar fi facut glorie oricarei tari din lume, o actrita cu public, pentru ca nu toti actorii au public – erau oameni care spuneau „ma duc s-o vad pe Carmen Stanescu“, un om deosebit, pe care eu il supar foarte mult, mai ales acum, pentru ca lipsesc foarte mult de acasa, fiind bagat in niste lucruri pe care trebuie sa le duc pana la capat. In clipa de fata sunt destul de ocupat, sunt profesor la o facultate unde predau teatru… sunt mai mult decat ocupat si obosit, dar nu ma pot opri. De altfel, toti actorii doresc sa sfarseasca pe scena.

Damian Crasmaru despre:

Roluri: Nu ma despart de rolurile mele niciodata. Sunt unele de care am uitat, dar imi vin noaptea, in somn, pe strada, cand sunt furios sau mai melodramatic, cand sunt mai plangaret, cand sunt fericit sau cand ma izbeste amintirea.

Actorie: este fantastic de dura. Nu te lasa sa dormi, sa te odihnesti, dar ramane o minunatie a pamantului. M-a scutit de a ma plictisi de mine, pentru ca n-am avut timp sa stau cu mine.

O vorba inteleapta: Am avut un profesor colosal in facultate, Ion Fintesteanu, care m-a invatat foarte multe lucruri si mi-a spus asa: „Damian, daca lumea te vede obosit, si el oboseste, daca lumea te vede vesnic tanar si nemaipomenit, si el e la fel“. Am tinut minte si le spun si studentilor.

Studenti: Pe mine ma intereseaza sa manance, ca armasarul din povesti, jar. Actorul mananca texte, personaje, vieti, si pentru asta trebuie sa fii in forma tot timpul. Aici e cheia. Trebuie sa muncesti foarte mult, ca sa ai recunoasterea marilor invidiosi.

Bucurii: Am avut de multe ori bucuri pentru ca, intamplator, am jucat roluri pe care foarte putini actori au ocazia, intr-o cariera longeviva, de 60 de ani. De cate ori am prins un rol sau am fost distribuit intr-un rol pe care-l aveam in gandul meu de a-l juca, fara a sti ca peste 10 ani va fi pus la Teatrul National si ca eu il voi interpreta, in ziua in care mi s-a dat am salutat cerul si pe Dumnezeu cu toate steagurile mele. Bucuriile mele cele mai mari au fost atunci cand am inceput rolurile si tristetile cele mai mari au fost atunci cand spectacolele nu s-au mai jucat.

Inceput si sfarsit: Inceputul este miraculos, in orice. Sfarsitul nu mai e atat de miraculos. Permanenta o au numai prostii. Un om se naste ca sa si moara.

Catalina Ioancea; foto: Teatrul Metropolis, arhiva Edipresse.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati