Ștefania Ștefan a fost eliminată de la „Survivor România”: „Am dat tot ce am putut”

Ștefania Ștefan a fost eliminată de la „Survivor România' 2022. Este prima concurentă care părăsește competiția de la PRO TV, la momentul Confruntărilor Individuale.

Au visat, au luptat, au tras de ei în fața unor condiții mult mai dificile decât se așteptau și au reușit. Aseară, opt concurenți s-au aflat la linia de start a unei etape mult dorite: Confruntările Individuale. A fost momentul în care au lăsat deoparte orice prietenie creată pe parcursul celor patru luni și au luptat pentru ei înșiși. 

La prima confruntare, concurenții au arătat că se adaptează noilor reguli și că încă le este greu să nu se mai susțină reciproc și să se concentreze strict pe timpul obținut de ei și punctele aduse. După o luptă dificilă, Marian Drăgulescu a reușit să fie învingător! Astfel, acesta și-a asigurat liniștea pentru primul Consiliu de Eliminare din această etapă, dar și șansa de a câștiga o recompensă formată din karting și o masă copioasă. Pentru această recompensă, el le-a ales pe Elena Chiriac și Ștefania Ștefan ca partenere. 

Seara s-a încheiat cu emoții incredibile și cu o eliminare care i-a șocat pe toți: Ștefania Ștefan a părăsit Survivor România, după ce a fost nominalizată alături de Elena Chiriac și Ionuț Popa! Concurenta care se afla în joc din prima zi a plecat cu lacrimi în ochi și a oferit o declarație extrem de sinceră: „Poate atât a fost învățătura mea pentru mine în această competiție. M-au schimbat multe lucruri… în bine: lipsa hranei, greul pe care l-am dus aici. Am tras tare în fiecare zi aici, am dat tot ce am putut. Sunt mândră de parcursul meu aici și că am reușit să ajut echipa. Îmi pare nespus de rău că nu pot să văd mai departe cum va fi.'

Stefania-Stefan-Eliminare-competitie-2SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 5

Au mai rămas doar șapte concurenți în drumul spre finală! Fiecare dintre ei a înțeles ce înseamnă provocarea acestei etape și că fiecare zi poate fi ultima în joc, așa că motivația este la cele mai înalte cote. Cine va câștiga a doua zi a Confruntărilor Individuale și cine va pleca acasă?

Survivor: Extrashow revine pe VOYO, la finalul emisiunii de pe TV! Într-un moment extrem de complicat al competiției, Zanni și invitatul zilei vor comenta cele mai importante întâmplări.   

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete