Și dacă Prințul Charles moare înainte Reginei Elisabeta? Ce se întâmplă cu Familia Regală?

Săptămâna trecută Regina Elisabeta a împlinit frumoasa vârstă de 95 de ani, iar fiul ei, Prințul Charles, cel care o va succeda la tron, are 72 de ani, bătuți de muchie. 

Decesul recent al Prințului Philip, Duce de Edinburgh, a îndurerat întreaga familie regală și a deturnat atenția, cel puțin în interiorul supușilor Coroanei, de la problemele iscate de pandemie. Imaginea Reginei, mergând singură la evenimentele pe care i le va impune protocolul regal este greu de închipuit. Iată de ce, specialiștii în formalitățile care țin de eticheta monarhiei s-au grăbit să facă deja speculații: Regina nu va fi lăsată singură. Membrii seniori ai familiei o vor însoți acolo unde va fi cazul. (Adică peste tot!)

Născută în același an cu Marilyn Monroe sau Fidel Castro (1926 n.r), Regina Elisabeta continuă să-și îndeplinească îndatoririle Regale, chiar dacă nu se mai bucură de vigoarea tinereții. Apropiații spun că nu i-a trecut o secundă prin gând să abdice și să-l lase pe Charles, moștenitorul de drept al Coroanei, să-i urmeze la tron și în paginile de istorie…

După moartea Ducelui de Edinburgh, tot mai multe semne de întrebare par să prindă contur în ceea ce-l privește pe Prințul Charles… care, pare-se, nu se va bucura de titlul complet și inalienabil de Rege. Așa cum nici unchiul său, năbădăiosul Edward al VIII nu a fost lăsat să fie, cauzând, prin alegerile personale, o adevărată criză constituțională.

Cert este că Regina Elisabeta a Marii Britanii și a altor 15 state suverane nu va renunța la Coroană în favoarea fiului ei.

Întrebarea pe care și-o pun britanicii zilele acestea este legată de vârsta tot mai înaintată a Prințului Charles… care evident nu va fi un Rege tânăr. Mergând mai departe cu gândul macabru, DACĂ MOARE CHARLES ÎNAINTEA REGINEI ELISABETA?

Experții în protocolul și succesiunea regalității au oferit imediat răspunsuri: la moartea Reginei, succesorul va fi Prințul Charles. Dacă acesta este în viață. Dacă nu va fi, următorul în linia succesorală este Prințul William, Duce de Cambridge. Dacă nici Prințul William nu va fi în viață, Tronul Marii Britanii va fi condus de… Prințul George, fiul cel mare al Prințului William.

Interesant de observat este faptul că în ultimul timp Prințul William este din ce în ce mai prezent la evenimente ce țin de buna desfășurare a “mașinăriei regale”. Se pregătește ceva în interiorul monarhiei?

Foto: Hepta

Citeste și:

Prințul William „nu poate tolera' comportamentul pe care Meghan Markle l-a avut cu Kate Middleton

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Avantaje.ro