Sebastian Dobrincu se poate mândri cu o carieră de succes la doar 24 de ani, dar până să ajungă aici a muncit extrem de mult. Antreprenorul a început să lucreze încă din adolescență.
Invitat la emisiunea online a Alexandrei Ungureanu, Sebastian Dobrincu a vorbit despre cariera sa. Tânărul antreprenor a început să muncească încă de la vârsta de 13 ani. El lucra la birou și lunar încasa 3-4 mii de euro. Colegii săi de la muncă nu știau ce vârstă are acesta, iar faptul că a stat printre oameni nu experiență l-a ajutat să se maturizeze mai repede.
„Am furat startul la multe chestii în viață. Stăteam să programez când alții băteau mingea în spatele blocului și se înjurau și aruncau cu pietre prin parcuri, poate m-a făcut să fur startul la multe chestii. Faptul că mereu am fost cel mai tânăr în medii profesionale. Eu la 13 ani eram la birou, job full-time, făceam trei-patru mii de euro ca angajat la 13-14 ani, pe acolo. Îmi puneam ochelari să par mai mare, să nu se prindă… poveste lungă, că ei nu știau câți ani am, dar îmi făceam treaba bine, știam. Și m-am obișnuit, fiind printre oameni mai mari poate am cules de mic din gândirea lor, din abordarea asta mai matură', a declarat Sebastian Dobrincu, potrivit Kanal D.
Sebastian Dobrincu a renunțat la facultate, pentru că a considerat că nu-l ajută. S-a simțit cel mai bine în momentul în care a reușit să nu mai plătească chirie.
„A trebuit să îmi găsesc o modalitate să mă întrețin, asta pe lângă școală, că trebuia să merg și la facultate, de care m-am lăsat foarte repede, pentru că știam că pierd timpul acolo. Între timp mi-am pornit prima companie, a funcționat, am început să mă întrețin, să scap de grija banilor. Am început să fac mulți bani foarte rapid. Munceam foarte mult, dar nici nu realizam. Nu îmi dădeam seama, să conștientizez. Încă stăteam într-o garsonieră închisă, în capătul holului de la bloc și mie îmi intrau sute de mii, care au devenit milioane. Târziu am stat și am reflectat și mi-am dat seama că nu mai am grija zilei de mâine, am strâns ceva, sunt stabil. Atunci chiar m-am simțit mândru, ăla a fost un moment frumos'.