Revista AVANTAJE de ianurarie: Editorial

Uncategorized

Pentru ca aceasta ediție va aparea chiar înainte de Sarbatoarea Craciunului, v-am pregatit o poveste în stilul nostru, care deja ne-a consacrat și ne-a readus în topul preferințelor voastre: femei obișnuite cu povești neobișnuite. Pentru ca neobișnuita pâna la neverosimil este și povestea protagonistei rubricii de moda. O femeie de 38 de ani, cu o silueta de adolescenta, doctor în arte vizuale și autoarea unor carți de specialitate, dar mai ales mama a cinci copii. Cei mai cuminți, cuviincioși, merituoși și responsabili din câți am vazut. Care ne-au impresionat pe toți cu sensibilitatea și ingenuitatea lor. Cu o așa mamica, atât de preocupata de emoțiile, de imaginația și creativitatea lor, nici nu se putea altfel. Familia aceasta atât de atipica m-a convins pentru a nu știu câta oara de când scriu despre oameni autentici ca frumusețea, armonia, buna creștere, decența, performanța nu necesita sume fabuloase, averi nemasurate, o armata de bone și „luna de pe cer“ pentru copiii noștri.

Ca echilibrul lor emoțional ar trebui sa primeze și nu cantitatea de haine, jocuri, gadget-uri și alte rasfațuri de multe ori inutile sau chiar nocive, care mai mult ne înstraineaza de ei. Îmi doresc sa simțiți și voi macar o unda din emoția pe care ne-au transmis-o noua aceasta mama și copiii ei. Nu știu mesaj mai potrivit de Craciun decât cel pe care o mama și copiii îl pot transmite. Care pot fi vecinii tai de bloc, colegii tai de serviciu, profesoara copiilor tai, oameni ca tine, cu aceleași griji, preocupari și împliniri deopotriva. Cu astfel de persoane autentice va veți întâlni și de acum înainte. Va urez un an nou liniștit, cu împlinirea bunelor dorințe!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor