A apărut revista AVANTAJE, ediţia lunii septembrie 2017

A fost o vară… hmm… frumoasă ca protagonista de pe coperta ediției de septembrie a revistei Avantaje. Dar vara aceasta, uite-o, se îndepărtează ușor, cu pași cuminți și ne lasă cu aripile desfăcute, gata să ne avântăm printre frunze arămii și apusuri molcome de soare leneș care o să ne picteze în păr, pe piele și în ochi, irizații aurii de toamnă.

Exact așa vă primim în acest început de septembrie în paginile revistei Avantaje: cu sufletul pus pe tavă, cum au făcut invitatele noastre care și-au luat inima în dinți și-au ne-au scris taina sufletului lor: Ruxandra Rusan, realizatoarea matinalului de la Itsy Bitsy FM, cu toate dilemele și angoasele vârstei de 40 de ani, și Daniela Chiriac, o femeie care și-a luat viața în mâinile fragile și a decis să-și plămădească singură destinul.

Este toamnă din nou și, pentru că suntem femeile Avantaje, nu vom sta să numărăm boabele de ploaie care vor face șiraguri pe geam, ci ne vom căuta noile sezoane din serialele care ne-au alintat sufletul. Noi am găsit-o pe Daenerys Targeryen din „Game of Thrones” cu al ei stil vestimentar inconfundabil. Credeai că nu poți adapta hainele dintr-un univers utopic în realitatea ta cotidiană?

În plus, Alina Eremia este guest-star-ul nostru în paginile de modă cu ținute inspirate din ultimele tendințe internaționale.

Povestea frumoasei doamne de pe copertă este o lecție de viață pentru noi toți. Simona Muscă ascunde un bagaj plin până la refuz cu experiențe și reușite profesionale cu ajutorul cărora și-a clădit temelia unei vieți împlinite. Cartea ei, „Conjugat la feminin”, este un exercițiu sincer prin care a
încercat să dea un sens propriei vieți.

Rugby-ul nu înseamnă oase rupte, răni adânci și îmbrânceli grosolane. Este o renunțare la ego pentru construirea unei personalități. Este sportul pe care cel mai bun antrenor de copii, Antonio Dumitru, l-a transformat în filosofie de viață.

Pielea arămie atinsă cu poftă de razele verii are nevoie acum de atenția noastră. Află ce-nseamnă mezoterapia și ce poate face ea pentru ca imaginea noastră să fie impecabilă.

Și ce dacă nu mai ai 20 de ani? Gândește-te bine… ești în avantaj: mai spirituală, mai înțeleaptă, mai sigură pe tine. Trebuie doar să-ți îngrijești tenul așa cum te sfătuiesc beauty-editorii Avantaje și zâmbește-i imaginii tale din oglindă. Ești cea mai bună versiune a ta!

Prevenția este cel mai bun tratament. Informează-te despre accidentul vascular cerebral și învață să recunoști simptomele. Timpul este foarte prețios. Mai bine o alarmă falsă decât o intervenție întârziată!

În plus, nu rata cadoul nostru: o brăţară metalică uşor de accesorizat la orice ţinută. În revista Avantaje, afli senzaționale povești de viață, citești despre tine, despre valorile tale…

De 22 de ani prețuim femei ca tine!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news