A apărut revista AVANTAJE, ediția lunii februarie

În ediţia de februarie, citește în revista Avantaje articolele dedicate Zilelor Îndrăgostiților. Te invităm să celebrezi cele două sărbători ale iubirii care încălzesc atmosfera zgribulită a lui februarie. Cu idei de cadouri pentru îndrăgostiți, meniuri de savurat în cuplu, cocteiluri romantice, trucuri care reinventează amorul conjugal și destinații de turism pentru shopping intensiv, că doar e sezonul reducerilor!

Află de la cei care lucrează zilnic cu copiii care sunt beneficiile educației sexuale în școli. Este acest subiect controversat o necesitate sau un moft? Până unde duce ignoranța și pudibonderia și care sunt limitele unei discuții utile, decente și sincere cu copiii?

Dacă lipsa de energie fizică e mult mai accentuată iarna, din cauza frigului și a zilei foarte scurte, găsești în revistă remedii și exerciții fizice pentru persoanele super-ocupate, afli care sunt răspunsurile la dilemele iernii (“de ce nu pot fără dulce?”, “de ce mișcarea doare?”, “de ce m-am îngrășat?”), apoi urmezi recomandările specialiștilor referitoare la cel mai potrivit program de vitaminizare și revitalizare.

Rubrica de frumusețe îți dezvăluie câteva reguli simple pentru un look impecabil în pozele selfie și cum ai grijă de părul tău pe timp de iarnă.

Protagonista copertei este, ca de obicei, o femeie obișnuită cu o poveste neobișnuită. Ramona Oncescu, o tânără de 30 de ani din București, ne vorbește despre anul care tocmai a trecut și care a adus în viața ei agonia și extazul – o boală foarte rară și greu de diagnosticat și căsătoria cu bărbatul iubit.

Rubrica de reportaje aduce în prim plan câteva “eroine anonime” care fac cinste țării noastre: singura profesoară româncă nominalizată la “Global Teacher”, adică Nobelul educației la nivel mondial, o sculptoriță de “tainițe”, un fel de mini-seifuri unicat pentru care bogații lumii stau la coadă, autoarea cărții “Personalități cu handicap care au influențat istoria” – ea însăși reprezentantă a femeilor cu dizabilități din România,  dar și o retrospectivă a celor mai emoționante momente din Gala Premiilor “Femeia anului”.

Pentru că Avantaje preţuieşte femei ca tine!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news