Anca Serea a făcut primele declarații după ce Adi Sînă a scris într-un mesaj pe Facebook că și-a făcut bagajele și a plecat de acasă. Pentru o perioadă el va lipsi de lângă cei dragi, căci perioada concertelor, a tuneelor și a cântărilor a început.
Chiar dacă Adrian Sînă a transmis că va fi departe de familie, Anca Serea a anunțat că ea îl va urma pe soțul ei artist de 1 mai. Atunci vor fi împreună, fără copii. „De 1 mai, Adi cântă și cred că voi merge cu el. De 1 mai, de regulă, noi stăm împreună. Eu sunt adepta vacanțelor de cuplu și adepta vacanțelor cu copiii, separat', a spus ea pentru Click.
Și a continuat: „În februarie noi am fost cu copiii în vacanță, iar în martie am fost împreună amândoi la Florența. Doar noi doi. A fost minunat! M-aș întoarce oricând în Italia! Am fost cu mașina până în Italia.
Eu am o problemă în ce privește zborul cu avionul. Tocmai de aceea nu merg cu Adi de multe ori, pentru că el vrea mereu să mă ia cu el. Copiii îi las cu mama acasă atunci când plecăm împreună. Am mare noroc cu ea', a mai declarat Anca Serea.
Pe Facebook, Adrian Sînă a dezvăluit că sezonul concertelor, al turneelor și al evenimentelor private a început, așa că el se dedică de acum carierei. „În timp ce mă uit pe fereastră la peisajul zburdalnic de afară, mă simt parcă amărât de faptul că sunt din nou pe drum. Încă o dată, îmi iau rămas bun de la familia mea, urmând să petrec următoarele săptămâni – dacă nu chiar luni – departe de casă, pe drumurile marcate de turnee și concerte.
Și a continuat: Și, totuși, nu pot să nu mă întreb: ce s-a întâmplat cu rutina mea de zi cu zi? Cu confortul meu? Cu oamenii și lucrurile pe care le-am lăsat în urmă? Sunt sigur că acestea încă există, dar parcă acum sunt mai departe de ele decât niciodată.
Poate că cel mai greu lucru este să mă obișnuiesc cu ideea că timpul trece atât de repede când sunt în turneu. Îmi amintesc cu ușurință momentele de acum câteva luni, când credeam că am tot timpul din lume pentru a face lucrurile, pentru a-mi vedea prietenii și pentru a-mi petrece timpul cu familia. Dar acum, când mă uit în urmă, pare că totul a trecut atât de rapid’.
Chiar dacă va duce dorul Ancăi Serea și celor șase copii ai lui, artistul se concentrează acum la cariera lui, la meseria sa de artist. „Și totuși, cu toate acestea, îmi place să fiu pe drum. Îmi place energia și entuziasmul pe care le aduc concerte și întâlnirile cu fanii mei. Îmi place să călătoresc și să văd lumi noi și să experimentez lucruri pe care nu le-aș fi putut face altfel. Este doar că, uneori, a fi departe de casă poate fi greu.
Cu toate acestea, știu că această viață de turneu este ceea ce mi-am dorit întotdeauna. Și chiar dacă există momente în care mă simt singur sau trist, știu că sunt binecuvântat să fac ceea ce iubesc și să împărtășesc asta cu oamenii din întreaga lume’, a încheiat el. Chiar sâmbătă, Adrian Sînă a cântat la un eveniment privat la Craiova.
Iată ce poți citi în ediția de print a revistei Avantaje, aprilie 2023: