Răzvan Botezatu, marcat după emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă de aici”: „Merg la psiholog! M-au lovit pervers, dar revin eu”
Răzvan Botezatu și-a cerut eliminarea de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici' din cauza unor discuții aprinse cu colegii, în special cu Cristi Mitrea. El a cedat și a a abandonat competiția. Într-un interviu pentru Click, a explicat cum se simte acum.
„Sunt răvăşit şi confuz, trebuie să mă adun o perioadă. S-au întâmplat multe, iar jungla a reuşit să scoată din sufletul meu multe cutii cu traume închise şi uitate acolo undeva, crezând că au fost vindecate. Mă bucur că le-am conştientizat şi am avut timp să mă gândesc la multe lucruri din viaţa mea în tot acest timp rupt de lume, realitate şi tehnologie. În acest moment, sunt fericit că am avut parte de o experienţă aşa frumoasă, dar şi extrem de dură. Îmi pare rău că plec, dar totodată simt că nimic nu e întâmplător şi atât a fost necesar să rămân în această competiţie', a spus Răzvan Botezatu.
Conflictele din concurs i-au adus aminte lui Răzvan Botezatu de toate problemele din copilărie. „Condiţiile din junglă, mâncarea, timpul care trecea foarte greu. Aveam impresia că sunt de luni de zile acolo. Acest reality-show mi-a scos la iveală traumele din copilărie, traume pe care le credeam vindecate.
Traume care au ieşit foarte repede la suprafaţă odată cu comportamentul agresiv al unor colegi din echipa mea, eu provenind dintr-o familie cu tată alcoolic, agresiv verbal şi fizic. Mi-a fost greu! M-am dus montat psihic pe animale şi probe, dar proba cea mai grea a fost în tabără, cu colegii mei', a mai spus concurentul, care acum merge la psiholog.
Cu toate acestea el ar repeta experiența. „În aceeaşi formulă. Că merg la psiholog. Şi a doua oară nu vor mai putea să lovească acolo unde au mirosit punctul sensibil', a mai recunoscut el.