Povestea lui Zigmund de la „Visuri la cheie”. Și-a pierdut părinții și bunicul, iar preotul l-a crescut: „Mi s-a rupt sufletul”

Sprijinul vine din familie. Părinții, bunicii sunt cei care ne formeză și au grijă să ne conducă pe drumul vieții. Ei sunt stâlpii de care ne ținem atunci când facem pași în momentele importante. Ce facem, însă, atunci când ei se duc și ne trezim, dintr-o dată, fără susținere? Povestea unui adolescent care a trecut prin momente tragice a fost prezentată aseară, la „Visuri la cheie'.

Zigmund e un băiat care a pierdut totul în viață, însă a reușit să nu se piardă pe sine. Într-o lună mama, tatăl și bunicul său s-au stins, iar el s-a trezit cu un viitor nesigur. „În ziua în care l-am îngropat pe bunicul meu, a murit mama. Mi s-a rupt sufletul atunci, nu știam ce să fac', povestește băiatul.

După ce și-a pierdut mama și bunicul, Zigmund a ajuns să-l îngroape și pe tatăl lui. Fără putere, a rămas în cimitir, doborât de suferință. „Atunci a venit părintele la mine și mi-a zis: „Zigmund, în cimitir răman doar morții, tu vii cu mine''. Părintele a fost atunci salvarea lui: „Am sunat-o pe doamna (preoteasă) și i-am spus: altădată îți aduceam un colac, un prosop, acum o să-ți aduc un copil. Nu are unde merge, o să vină la noi. Așa am simțit atunci.'

Deși acum stă în casa parohială, visul lui Zigmund este să trăiască într-o zi, din nou, în apartamentul lui care se află, însă, într-o stare avansată de degradare. Echipa Visuri la cheie i-a venit în ajutor pentru a-i reda speranța într-un viitor mai bun, alături de familia pe care și-o va face. „Apartamentul ăsta ne-a pus capac, este o încercare pentru noi', a spus arhitectul Cristina Joia. Întreaga echipă i-a renovat băiatului apartamentul, acum are toate condițiile.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete