Povestea de dragoste dintre Silviu Prigoană și Mihaela. Cum s-au cunoscut: „Mi-am dorit un bărbat bogat”
Silviu Prigoană și Mihaela Botezatu au trăit o frumoasă poveste de dragoste, iar ea a dezvăluit în urmă cu ceva vreme cum s-au cunoscut și cum și-au dat seama că sunt atrași unul de altul. Doar un pas a mai fost până când au format un cuplu.
Silviu Prigoană și soția Mihaela și-au unit destinele în 2016. Într-un interviu mai vechi, ea a povestit cum l-a întâlnit pe Silviu Prigoană, chiar prin intermediul regretatului Marcel Toader.
„Eu trebuia să mă întâlnesc cu Marcel Toader în Bucureşti, voia să mi-o prezinte şi pe Maria, viitoarea lui soţie, iar când am ajuns în Capitală l-am sunat. El mi-a spus că este acasă la naşul lor, Silviu Prigoană, şi să vin şi eu, că este o cină între prieteni. La momentul respectiv, eu îl priveam cu alţi ochi pe Silviu, pentru că îl ştiam doar de la televizor. Iniţial am refuzat invitaţia, mi se părea că nu am ce să caut la el acasă, dar Marcel a insistat, mi l-a dat pe Silviu la telefon, eu m-am tot scuzat, apoi, Marcel a revenit cu apelul şi, într-un final, obosită după drumul de la Sibiu, am acceptat să vin.
Atunci ne-am văzut pentru prima oară! Era multă lume, am făcut cunoştinţă cu toţi şi am sesizat că atunci când Silviu povestea ceva parcă mi se adresa direct. El a observat că eram cumva reticentă şi a început să-mi vorbească despre el, să-l pot cunoaşte mai bine. A doua zi am plecat la Sibiu, iar Silviu mi-a trimis mesaje şi am stabilit să povestim mai multe când mă întorc la Bucureşti', a spus Mihaela Botezatu pentru revista Taifasuri, în 2018.
Silviu Prigoană a divorțat apoi de Adriana Bahmuțeanu, iar acesta a invitat-o pe Mihaela să-i fie parteneră la nunta lui Marcel Toader cu Maria Constantin.
„Apoi, m-a întrebat dacă vreau să-i fiu parteneră la nunta lui Marcel cu Maria, pentru că nu avea cu cine să meargă. Sincer, m-am gândit la ce ar putea să urmeze, dar am acceptat… Cert este că m-a cucerit cu inteligenţa lui, nu există întrebare la care să nu aibă răspuns, cu faptul că este un om bun şi iubitor şi un tată desăvârşit', a mai mărturisit Mihaela Botezatu pentru revista Taifasuri.
Printre calitățile care au atras-o la el, Mihaela Botezatu dezvăluia că inteligența, dar și statutul lui financiar.
„Silviu este exact ceea ce visam pentru mine, în urmă cu ceva ani. Întotdeauna mi-am dorit un bărbat mai mare decât mine, să fie inteligent, să fie un om care a lăsat ceva în urma lui, să fie bogat, nu mi-am dorit niciodată un bărbat căruia să-i plătesc masa sau să-i cumpăr haine, ci unul căruia să nu-i lipsească nimic.Şi recunosc, sunt fericită că Silviu este avut, dar, înainte de asta, sunt fericită că este inteligent şi bun. Ca să ajungi bogat îţi trebuie ceva creier, iar el are tot ce mi-am dorit, îmi oferă toată dragostea lui, este tandru şi iubitor. Sunt mândră de el şi creşte inima în mine când văd cât este de deştept', mai declara Mihaela, soția lui Silviu Prigoană pentru sursa citata.
Silviu Prigoană a murit la 60 de ani
Silviu Prigoană a murit marți, 12 noiembrie, la vârsta de 60 de ani. A lăsat în urmă o soție îndurerată și patru copii, toți băieți. Silviu Prigoană a fost căsătorit de 8 ori, 5 mariaje fiind numai cu Adriana Bahmuțeanu. Fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu s-a stins din viață subit în timpul unei mese într-un restaurant din Brașov. Deși echipajele de urgență de la ISU au intervenit rapid, viața sa nu a mai putut fi salvată.
Cunoscut pentru implicarea sa în diverse domenii de afaceri, dar și pentru viața sa personală tumultuoasă și prezența în spațiul public, Silviu Prigoană a dus o viață marcată de accidente și probleme de sănătate. Încă de la o vârstă tânără, el a avut de luptat cu consecințele unor evenimente tragice care i-au marcat existența, cum ar fi accidentul de muncă suferit la doar 22 de ani care l-a lăsat cu handicap sau moartea primei sale soții, care s-a stins la vârsta de 30 de ani, în 1994, din cauza unei boli grave.
Cum și-a pierdut Silviu Prigoană piciorul. Avea doar 22 de ani
Silviu Prigoană avea o proteză la un picior. În urmă cu mulți ani de zile a suferit un accident de muncă în urma căruia și-a pierdut piciorul. Mai exact, când era tânăr, Silviu Prigoană a fost nevoit să-și câștige banii lucrând la o fabrică din Gherla, ca frigotehnist. Afaceristul a vorbit despre momentul îngrozitor când piciorul i-a fost secționat într-o fracțiune de secundă de mașinăria uriașă și doar tendonul mai rămăsese atașat. Colegii săi au chemat salvarea, însă nici măcar personalul medical nu avea curajul să-i taie tendonul. Prigoană a povestit cum și-a tăiat singur tendonul.
„Mi-a intrat piciorul într-un melc, așa cum e melcul de la mașina de tocat, l-am rugat eu pe nenea ăla să îmi dea trusa medicală că n-avea curaj și mi-am tăiat eu tendonul. Tot ce s-a întâmplat în viața mea a fost o întâmplare. Acolo Sus dacă mă iubea cineva nu-mi lua nici piciorul, nici nevasta, nici copilul.’, a dezvăluit Prigoană la emisiunea online „Fiță cu Adiță’, în urmă cu ceva timp.