Olympus aniversează 10 ani de la deschiderea Fabricii de Lapte de la Hălchiu

Compania introduce prima sticlă de lapte r-PET, cu pâna la 35% plastic reciclat, 100% reciclabilă

Olympus, unul dintre cei mai mari producători de lactate de pe piața locală, aniversează zece ani de la deschiderea celei mai mari și avansate tehnologic fabrici de lactate din țară, prin lansarea primei sticle de lapte r-PET, produsă cu pâna la 35% plastic reciclat, 100% reciclabilă. 

Fabrica de Lapte de la Hălchiu a fost inaugurată în 2011, ca urmare a unei investiții Greenfield de peste 55 de milioane de euro, și a fost construită pe o suprafață de 25.000 mp, în județul Brașov. În cei zece ani de activitate a Fabricii de Lapte de la Hălchiu, s-a ajuns la peste 139 de milioane de euro investiție totală, sumă investită în echipamente de ultimă generație pentru recepția și procesarea laptelui, precum și în tehnologii performante pentru ambalarea produselor finite, fabrica ajungând în prezent să se întindă pe o suprafață de peste 39.000 mp.

Nivelul înalt de tehnologizare a fabricii, alături de investițiile continue au transformat Olympus într-un jucător de top pe piața locală, care produce lactate de cea mai înaltă calitate, atât pentru piața locală, cu lapte colectat de pe teritoriul României, cât și pentru piețe externe. La zece ani de la deschidere, Fabrica de Lapte funcționează la 65% din capacitatea totală, iar Olympus este lider în colectarea laptelui de la fermieri români, având o capacitate de recepție de peste 1.000.000 L/zi. Capacitatea zilnică a liniilor de producţie ale fabricii este de 550 tone de lapte de consum la sticlă PET și UHT în ambalaje TetraPak, 170 tone de iaurt şi 120 tone de brânzeturi.

Povestea Grupului Hellenic Dairies din care Olympus face parte îmbină tradiția, expertiza și pasiunea. În 2011, când am inaugurat Fabrica de Lapte, am început cu 90 de angajați și cu planuri de dezvoltare ambițioase. Zece ani mai târziu, ne mândrim cu cea mai modernă și avansată fabrică de lactate din țară, cu o echipă de aproape 500 de angajați și cu peste 170 de produse în portofoliu. Filosofia și valorile noastre se bazează pe respect pentru natură, mediu înconjurător și oameni, lucru care se reflectă în activitatea noastră de zi cu zi și în produsele iubite de consumatori din 47 de țări din toată lumea. Celebrăm cei zece ani de reușite cu un simbol al încrederii că împreună vom putea construi un viitor mai bun, prin lansarea primului lapte ambalat în sticlă r-PET, realizată cu până la 35% plastic reciclat, 100% reciclabilă, a declarat Dimitrios Kelas, Director General Fabrica de Lapte Brașov. 

În 2017, ca parte din strategia de sustenabilitate a companiei, Olympus a implementat în fabrică reciclarea selectivă și a inaugurat propria stație de producție de biogaz, în urma unei investiții de 4 milioane de euro. Tehnologia folosită a ajutat la reducerea cu pâna la 40% a gazului metan și la scăderea semnificativă a emisiilor de dioxid de carbon ale fabricii. Anul acesta, Olympus își continuă angajamentul și devine primul brand în categoria produselor lactate care introduce sticla r-PET, cu pâna la 35% plastic reciclat și 100% reciclabilă. Utilizarea r-PET (PET reciclat), în comparație cu PET-ul convențional, reduce emisiile de dioxid de carbon cu 52%, contribuind în practică la protecția mediului și a planetei în sine.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Advertorial