Olimpia Melinte, dezvăluiri despre soțul ei: „I-a luat un pic de timp să înțeleagă”

Olimpia Melinte este una dintre actrițele fabuloase la care întâlnești fragilitate, căldură, un pic din atitudinea de „femeie fatală', dar și o persoană sinceră și deschisă. Recent, vedeta din „Vlad' a fost invitată la emisiunea „Vorbește lumea' și a făcut câteva declarații despre familia ei.

Olimpia Melinte a pășit în platoul emisiunii „Vorbește lumea' împreună cu fiul său, Sasha. Simpaticul puști de șapte ani a făcut câteva declarații care au dat-o de gol pe mama sa. Dulce și sincer, ca orice copil de vârsta lui, Sasha a mărturisit că mamei sale îi place să petreacă timpul alături de el și sora lui, iar tatăl lui este extrem de atent cu soția sa.

„Tata lucrează la garaj la mașină și își distruge toate hainele. Iar mama pune la spălat. La asta e bună mama, să facă copii și să pună mereu rufe la spălat. Din cauza lui tati! (…) Tati cumpără mereu ce îi spune mami. (…) Cel mai mult îi place să stea cu copiii ei și să înșire rufe.(…) Ultima oară a plâns de emoție că i-am luat o floare surorii mele.(…) Eu mai mult sunt leneș fix ca tati', a mărturisit Sasha la „Vorbește lumea'.

Actrița din „Vlad' a apreciat modul dezinvolt al fiului său de a vorbi în public și a făcut și ea câteva declarații despre căsnicia ei și despre modul în care a gestionat anumite situații dificile de până acum.

„Eu și soțul meu suntem amândoi firi foarte independente. Dar lucrurile n-au venit din prima nici la noi. I-a luat un pic de timp să înțeleagă că me­seria mea e doar o meserie, că ce se în­tâmplă pe set nu se în­tâm­plă și în cabină. Am avut și noi certurile noastre la început, gelozii mari(…) Pe copii îi iubești la fel, iubirea se împarte, timpul nu”, a spus Olimpia Melinte.

Într-un interviu recent acordat Revistei Avantaje, celebra actriță a mărturisit cum s-a schimbat viața sa de cuplu după ce au apărut micuții.

„Ne-au echilibrat și ne-au făcut să ne bucurăm și mai mult de timpul împreună. Acum Ingrid are doar 7 luni și descoperă lumea cu fiecare nouă zi, iar noi suntem cu toții fascinați de ea, iar Sasha în clasa întâi este plin de entuziasm și energie', a declarat actrița pentru Avantaje (întregul interviu îl puteți citi aici).

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete