Oamenii spun că aceste cărți le-au schimbat viața

Unele cărți au puterea de a schimba modul în care ne vedem pe noi înșine, lumea și unii pe alții. Mai jos îți oferim lista pe care am adunat-o dintr-un sondaj realizat pe mai multe rețele sociale. E posbil ca lista ta personală să fie alta… dar nu strică să te uiți și să te inspiri.

Dintre toate invențiile omului pe acest pământ, cărțile par a fi cele mai grozave. Poate fi o declarație îndrăzneață în fața computerelor, a internetului și a stației spațiale internaționale, dar niciunul dintre aceste lucruri nu ar fi posibil fără cărți. Înregistrarea scrisă a cunoștințelor umane a permis ca progresele noastre în învățare să fie transmise de-a lungul generațiilor, ca să nu mai vorbim de captarea și înregistrarea creativității umane.

Cărțile au puterea de a ne schimba viața la un nivel fundamental, de a ne schimba gândirea, de a ne influența convingerile, de a ne dezvălui sentimentele și de a ne ajuta să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și unii pe alții. De aceea publicul din mediul on line a fost rugat să împărtășească o carte care le-a schimbat viața. Mii de răspunsuri au circulat pe internet și astfel s-a putut face o listă de lecturi care au inspirat și care au avut puterea de a schimba vieți.

Cărți care îți schimbă viața

Sigur că, deloc surprinzător, cele mai obișnuite răspunsuri au fost cărțile religioase — Biblia, Coranul, Cartea lui Mormon etc. Dincolo de acestea, iată cele mai comune cărți, atât ficțiune, cât și non-ficțiune, pe care oamenii le-au considerat că le-au schimbat viața.

  1. „Alchimistul' de Paulo Coelho
  2. „Cele patru legăminte' de Don Miguel Ruiz
  3. „Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee
  4. Puterea prezentului”, de Eckhart Tolle
  5. „Biblioteca de la miezul nopții' de Matt Haig
  6. „Obiceiuri atomice' de James Clear
  7. „Marți cu Morrie' de Mitch Albom
  8. „Neîmblânzit' de Glennon Doyle
  9. „Omul în căutarea sensului' de Viktor Frankl
  10. „Sufetul neînlănțuit” de Michael Singer
  11. „Darul lui Jonas” de Lois Lowry
  12. „Ultima prelegere” de Randy Pausch

Serialul fenomen „Shogun' va avea premiera marți, 27 februarie, pe Disney+ în România

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din timp liber