Nunta de lux a lui Alin Oprea cu Medana. Vor avea 8 perechi de nași: „Sunt oameni de suflet care au fost alături de noi”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2023/07/alin-oprea-nunta-medana-septembrie.jpg)
Alin Oprea și Medana se pregătesc pentru cununia religioasă, dar și pentru petrecere. Cei doi organizează marele eveniment care va avea loc în septembrie și la care vor fi prezenți aproximativ 500 de invitați, printre care și multe vedete.
După ce în decembrie 2022 s-au căsătorit civil, Alin Oprea și Medana trăiesc emoții intense căci peste doar câteva luni se vor cununa religios. Pentru Medana va fi un eveniment special, căci ea va îmbrăca pentru prima dată rochia albă de mireasă.
Artistul a mai fost căsătorit o dată, cu Larisa Uță, alături de care are doi copii. „Pentru Medana va fi pentru prima oară în viață când va îmbrăca rochia de mireasă, când va păși în fața altarului pentru Sfânta Taină a Cununiei și când va avea parte de o petrecere de Nuntă.
Alin Oprea: „Medana este pentru mine soție, iubită și înger'
Cel mai important lucru pentru mine este să-i ofer frumoasei mele soții sentimentul că tot ce fac este dedicat iubirii și bunătății sufletului ei, recunoștinței pentru că a fost alături de mine în cele mai grele momente din viață și că m-a ridicat de la pământ redându-mi aripile frânte. Medana este pentru mine soție, iubită și înger', a declarat Alin Oprea pentru PROTV.RO.
Alin Oprea și Medana vor avea 8 perechi de nași
Printre nașii de la nunta lui Alin Oprea cu Medana se numără Maria Dragomiroiu și Bebe Mihu, Doinița și Ionuț Dolănescu, Sorina Pintea (fost ministru al Sănătății) și soțul Ovidiu Goga, Carmen și Ion Petrescu (Axinte), Mirela și Elvis Năsturică, Iuliana și Ninel Alexandru, Doina și Pavel Hălmăjan, Mihaela și Daniel Moldovan.
„Avem 8 perechi de nași, pentru că aceasta este cifra simbolică a infinitului, exact cum este și iubirea dintre noi, fară margini. Nașii noștri sunt oameni de suflet care au fost alături de noi în cele mai grele momente și pe care-i dorim aproape și în cele mai frumoase momente. Noi îi considerăm și îi simțim ca făcând parte din familia noastră', a adăugat Alin Oprea.
La nuntă și-au anunțat participarea peste 500 de invitați din toată țara și din străinătate. O sută dintre ei sunt colegi de scenă din toate generațiile și toate genurile muzicale. „Ne vor onora cu prezența și vedete de televiziune. Show-ul va fi unul mai spectaculos decât la marile festivaluri', mai spune Alin Oprea, pentru protv.ro.
Medana nu se ocupă de nimic la nunta cu Alin Oprea
„Da, urmează și nunta mult visată. Eu nu am mai fost mireasă, nu am avut niciodată o cununie religioasă, urmează anul acesta’, a spus Medana într-un interviu pentru Spynews.
„De organizarea nunții se va ocupa Alin în totalitate. Eu îmi doresc să fiu invitat la nunta mea. Singura mea preocupare vreau să fie ținutele, care deja există încă din vara trecută. Cât despre cununia religioasă ea va fi cu multă emoție și cu nașii noștri dragi alături de noi. Avem 8 perechi de nași, (cifra infinitului) talentați, iubiți și apreciați de foarte mulți oameni’, a mai explicat soția lui Alin Oprea.
„Locația este una de vis și probabil cea mai frumoasă din România la ora actuală. Pregătirile au început deja, Alin se ocupă de tot ceea ce este necesar’, a mai zis ea.
După nuntă, îndrăgostiții vor să meargă și în luna de miere. „Va urma luna de miere după nuntă, dar încă nu am stabilit cu exactitate unde. Probabil că Bali pentru că este locul nostru preferat cu o energie specială și cu peisaje feerice. Avem multe planuri și proiecte. Alin lucrează la o piesă special făcută pentru nunta noastră, dedicată mie. Eu scriu și mai adun câte o pagină pentru cartea mult visată pe care îmi doresc să o public’, a încheiat ea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/teo-trandafir-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/astrolog-urania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_1b10f645f493a2e152601e79b2e1b9f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/brigitte-pastrama-mostenire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/01/vacanta-dani-otil-si-gabriela.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/gyorfi-cu-fam.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/05/dana-rogoz-si-radu-dragomitr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/laura-cosoi-scaled.jpg)