Nu-ti mai propune imposibilul!
Exista cumva o gena a vinovatiei care apare numai la femei, ocolindu-i pe barbati? Sau tine numai de modul in care fiecare femeie isi defineste atitudinile si comportamentul fata de ceilalti?
Unei femei nu-i trebuie prea mult ca sa se simta vinovata in relatiile cu ceilalti. Motivele sunt diverse: nu se poate imparti intre indatoririle pe care le are fata de sot si copii, nu face fata la fel de bine sarcinilor de acasa si celor de la serviciu sau, pur si simplu, se intampla sa nu-si poata tine toate promisiunile, nemultumindu-i pe ceilalti.
Nu numai femeile care se simt neimplinite in plan familial sau profesional se confrunta cu sentimentul de vinovatie. Daca am putea sa privim dincolo de aparentele care inconjoara succesul unei femei de cariera, am putea sesiza cate sacrificii, frustrari si neimpliniri generatoare de vinovatie exista.
De multe ori, nici nu ne dam seama cat de mult ne afecteaza sentimentul de vinovatie. Dam vina pe oboseala sau pe stres, ne plangem de pretentiile exagerate ale celor din jur sau, cand nu mai facem fata, ne resemnam in fata propriilor framantari.
O posibila rezolvare a acestui conflict ar fi sa privim lucrurile in profunzime si sa putem descoperi cum sa ne facem viata mai usoara – macar din acest punct de vedere.
„Asa am fost invatata…”
Inca de mici, fetitele sunt educate sa fie mereu ascultatoare, harnice, sa placa celor din jur si sa puna nevoile altora in prim-plan, in defavoarea propriilor dorinte si aspiratii. Despre un baiat, parintii spun cu ingaduinta: „Lasa-l, asa sunt baietii, mai zburdalnici si neascultatori!”.
O fetita nu are insa voie sa se comporte baieteste ori sa iasa din cuvantul parintilor:”Tu esti fetita, nu ai voie sa raspunzi obraznic si sa spui ‘nu'”. Iar fetitele cele cuminti se transforma in femei adulte, care considera ca e de datoria lor sa se imparta intre cat mai multe treburi si sa faca fata cu succes oricarei provocari.
Daca la o asemenea educatie adaugam si preluarea modelului mamei – intotdeauna disponibila pentru familie, pentru ca serviciul ei a insemnat doar un salariu in plus si nu un mijloc de realizare in plan profesional – tabloul este complet. Pentru o femeie care isi aminteste cum mama ei nu a lipsit de la nici un moment important al copilariei sale, faptul ca a „ratat” o sedinta cu parintii din cauza serviciului poate fi o adevarata tortura; la fel se intampla si cand este vorba despre sot, serviciu sau prieteni.
„Ma simt atat de vinovata cand…”
De cele mai multe ori, acest sentiment se instaleaza in sufletul nostru din cauza unor lucruri marunte. Nu marile tragedii ne fac sa ne simtim ca un acuzat in boxa, ci acele momente din viata de zi cu zi in care suntem profund nemultumite de modul in care ne-am comportat sau am reactionat fata de ceilalti.
… neglijez copiii…
Dintre toti, copiii ne dau cele mai multe ocazii de a ne autoacuza. Nu-i asa ca intotdeauna ti se pare ca nu le acorzi suficient timp? Te-ai jucat cu fetita sau cu baietelul tau doar cateva minute; ai uitat sa-i speli bluza pe care voia s-o poarte la serbare; desi e racit, il trimiti la scoala, pentru ca nu-ti poti permite sa lipsesti de la serviciu – si lista ar putea continua.
…serviciul…
Dar, si daca te straduiesti sa fii o mama perfecta, tot nu scapi de sentimentul de vina, deoarece interesul pentru copii iti poate afecta randamentul la birou. Posibile urmari: seful te-a certat pentru ca nu ai terminat raportul la timp; ba chiar ti-a atras atentia ca nu vei fi avansata (asa cum ai merita), pentru ca ai copii si nu esti suficient de disponibila si de dedicata profesiei. Sau poate ca o scadere de moment in munca ta se rasfrange asupra colegilor care te suplinesc – si in acest caz te poti simti vinovata.
G.S., 32 de ani:
„A fost o perioada cand m-am simtit foarte vinovata pentru ca nu ma mai puteam pregati pentru definitivat. Baietelul meu avea doar un an si jumatate si-mi lua foarte mult din propriul timp si din propria energie. Profesorul imi spunea ca nu stiu ce vreau si ca definitivatul este ceva important. La un moment dat, mi-am dat seama ca nu mai puteam continua asa – nu mai dormeam noptile, gandindu-ma ca imi sacrific cariera. Apoi, am luat o hotarare – definitivatul mai putea astepta un an fara sa aiba de suferit, eu putand sa ma dedic celui mic fara sa ma mai simt vinovata pentru ca nu stau sa studiez. Am procedat in consecinta, lucrurile s-au aranjat, iar eu ma simt din nou cu sufletul impacat.”
… sotul…
Ce sa mai vorbim de sot! Cand te imparti intre serviciu si copii, el ramane cam pe dinafara. Nu esti acasa la timp ca sa-i pui masa, esti prea obosita ca sa mai ai chef de mangaieri si gesturi tandre, ba poate chiar il incarci, impartind responsabilitatile de familie.
Crezi ca ai gasit solutia cumparand semipreparate pentru a-i pregati rapid o cina surpriza? Mai tarziu, s-ar putea sa te simti vinovata pentru ca nu ai reusit sa-i oferi o masa „ca la mama acasa”.
…prietenii si rudele…
Cand lasi sa treaca o luna sau mai multe fara sa iei legatura cu prietenii sau cu rudele, este din nou o tragedie in sufletul tau. Si, cu cat te simti mai vinovata, cu atat iti este mai greu sa pui mana pe telefon si sa-i suni.
A.C., 26 de ani:
„Imi aduc aminte cum mama ma dascalea ca nu-i frumos sa refuzi pe cineva care-ti adreseaza o rugaminte. Cand eram mica, lucrurile nu erau prea complicate. Dar cand am crescut si am constatat ca fac tot felul de promisiuni, pe care ori nu reusesc sa le tin, ori fac eforturi supraomenesti ca sa le onorez, am inteles ca vina pe care o resimteam de fiecare data avea un singur raspuns – atunci cand e cazul, trebuie sa invat sa spun «nu». Am inca tendinta de a spune de cele mai multe ori «da», insa exersez suficient si lucrurile merg deja mai bine.”
Te poti elibera de vinovatie!
Oare sunt firesti aceste sentimente sau sunt doar inchipuiri ale noastre? Ceea ce unii (in general, barbatii) numesc acuzator „mania persecutiei” este cat se poate de firesc pentru cei care inteleg complexitatea firii feminine. Asadar, nu te invinovati si mai mult pentru ceea ce simti si incearca sa privesti viata lucid, cu optimism si chiar cu putin umor.
Aminteste-ti intotdeauna ca si nevoile tale sunt foarte importante si renunta la ideea ca esti o „super-femeie” care le poate face pe toate. Nu te vei mai simti vinovata, iar viata ta va fi mai buna.
Ajuta-te singura!
- Incepe prin a-ti spune ca intreaga viata presupune compromisuri si ca nimeni nu este perfect. De aceea, nu ai cum sa faci fata tuturor responsabilitatilor pe care ti le asumi – nu cumva sunt prea multe? Ca orice om, ai si tu limite; si tu poti gresi, dar nu este cazul sa-ti faci procese de constiinta de fiecare data.
- Cine te acuza?
Atunci cand te simti vinovata, incearca sa-ti dai seama a cui este vocea acuzatoare din interiorul tau. Este chiar a ta sau este a mamei, a sotului sau a sefului – „trebuie sa faci asta”, „nu ai facut bine asta”, „trebuia sa te straduiesti mai mult”, „ai gresit nepermis de mult”? - Stabileste-ti prioritatile!
Cand te confrunti cu o situatie dificila, intreaba-te mai intai daca poti sa-i faci fata si daca merita efortul. Exista multe lucruri in viata pe care le facem pentru ca trebuie, nu pentru ca ni le dorim sau ne fac placere, iar cand acestea nu merg asa cum ar trebui, ne simtim vinovate. Desigur, nu putem face numai ce ne place, dar de cele mai multe ori e important sa ne stabilim propriile prioritati, nu pe ale celorlalti. - Gandeste-te si la variante!
Situatiile prin care trecem nu sunt doar „albe” sau „negre” – exista intotdeauna si o cale de mijloc, un compromis sau o alternativa. De aceea, cand te afli in fata unei alegeri care te poate face sa te simti vinovata, intreaba-te ce s-ar intampla in cazul fiecarei variante posibile. O data ce ai ales o anume cale, nu te vei mai framanta gandindu-te: „Ce-ar fi fost daca…”. - Invata sa spui „nu”!
Atunci cand intelegi ca nu poti face fata unei responsabilitati sau promisiuni, e mai bine sa refuzi. Un „nu” politicos si ferm va pune la punct relatiile cu ceilalti si, mai ales, te va elibera de eventualele sentimente de vina care te vor asalta ulterior, daca nu duci lucrurile la bun sfarsit.
de psiholog Loredana Gavrilita-Banica