Mihai Mărgineanu sare în apărarea lui Dan Bittman: „Oile nu ascultă. Ele doar înjură!”

Mihai Mărgineanu sare în apărarea lui Dan Bittman: „Oile nu ascultă. Ele doar înjură!”

Declarațiile lui Dan Bittman cu privire la pandemia de coronavirus au stârnit un val de reacții negative în mediul online. Mulți au contestat atitudinea liderului trupei Holograf, însă alții i-au luat apărarea, printre aceștia numărându-se și Mihai Margineanu.

Cântărețul i-a atacat pe contestatarii lui Bittman, fiind de părere că acesta a demonstrat ceea ce avea de demonstrat în viață și că este un om deștept. Mărgineanu consideră că declarațiile solistului sunt pe deplin justificate.

„Oameni puțini, restul populaţie, spunea un regretat actor cândva pe la mijlocul anilor 90. Adică, să înţeleagă şi conformiştii anului 2020, sunt mult mai multe oi decât lupi. Şi ca să înţeleagă şi conformiştii mai tari de cap ai anului 2020, adică sunt foarte mulţi proști şi prea putini deştepţi în această lume normală. Totdeauna, deştepţii au trăit altfel decât turma, au fost liberi şi s-au exprimat liber atunci când au avut de spus ceva. Oile, în schimb, au inventat politically corect', este declarația lui Mihai Margineanu pentru cei care l-au criticat pe Dan Bittman.

Mihai Mărgineanu a scris pe pagina sa de Facebook ca Dan Bittman este un om liber si unul dintre marii artiști ai României.

„Dan Bittman este un om liber şi, vreţi nu vreţi, unul dintre marii artişti în viaţă ai poporului român, popor din care fac parte multe oi senile. Este un om deştept, educat, a demonstrat tot ce era de demonstrat pe lumea asta. A fost, rând pe rând, student, absolvent, rocker şi ne-rocker, prezentator de succes, om poltic şi om de afaceri, tată a trei băieţi mari şi frumoşi şi visul erotic al tuturor iubitelor noastre. Atunci când un om ca Dan Bitman are ceva de spus, orice deştept din România sau de aiurea, ar trebui să asculte, că poate învaţă ceva. În general, oile nu ascultă. Ele doar înjură şi se enervează în faţa televizorului!', a adăugat Mihai Mărgineanu.

Foto: Facebook Mihai Mărgineanu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Avantaje.ro