Chirurgul-scriitor Florin Chirculescu, un medic dur cu suflet tandru

Doctorul Florin Chirculescu e un profesionist special. Un om care trăiește zilnic umăr la umăr cu moartea şi care a înțeles că nici interdicțiile, nici averile, nici orgoliile ori cutumele de orice fel, nu sunt mai importante decât viața unui om.

Sobru, rece, sec, riguros și calculat, în orele nesfârşite de gardă și urgenţe, poate decide în cinci secunde dacă, ce și cum să opereze și știe că de știința sa de a diagnostica și de siguranța gesturilor sale depind, în fiecare zi, viețile unor oameni.

Citește și...

Betty Salam și Cătălin Vișănescu s-au împăcat, după ce au stat separați o perioadă. „Am trecut prin foarte multe sentimente bune și rele'

Mircea Badea și Carmen Brumă, implicați într-un accident în Grecia: „Se putea termina groaznic'

Râde des, plin, visează la marginile Universului cunoscut și scrie romane despre întâmplările vieții sale. Par două persoane diferite, dar este doar una: Florin Chirculescu, chirurgul-scriitor, un dur cu suflet tandru.

Pseudonim pentru literatură

L-am întâlnit la Spitalul Universitar de Urgenţă București după o gardă dublă, complicată de cazuri grele și de o oboseală zdrobitoare și, cu șansa de a-i răpi ceva timp, am reconstituit o lume a sa din adevăruri spuse franc, direct şi din bucăți de realitate inedite, asemenea unui film la care nu poți trage duble.

„În adolescenţă voiam cu îndârjire să mă fac scriitor, deşi ai mei spuneau că asta nu e o meserie. Însă pe la 15 ani am citit <> şi mi-am zis că voi fi doctor, ca să am şi eu o profesie.

Am intrat la medicină, ca un soi de scop secundar în viaţă, dar în anul III, la prima intrare într-o sală de operaţie, scriitorul din mine a simţit frumuseţea perfectă a chirurgiei. M-am aruncat în chirurgie cu pasiune şi am rămas aici pentru toată viaţa, deşi am continuat tot timpul să scriu, sub pseudonimul literar Sebastian Corn.

Citește și...

Imagini rare de la botezul celei de-a patra fetițe a Laurei Cosoi. Ce nu s-a văzut din biserica în care Aida a fost creștinată

Mircea Badea și Carmen Brumă, implicați într-un accident în Grecia: „Se putea termina groaznic'

Sebastian Corn a devenit între timp unul dintre cei mai mari autori de literatură SF din România şi nu numai, iar medicul Florin Chirculescu este acum şeful secţiei de chirurgie toracică de la SUUB şi a uitat demult numărul celor pe care mâinile sale i-a salvat de la moarte.

A trecut prin toate etapele pas cu pas, fără pile, fără favoruri: rezidențiat, secundariat, medic primar, iar în timpul ăsta a văzut şi a înţeles toate felurile de durere umană. A înţeles raţiunea de a lupta cu boala şi cu moartea şi de a o învinge aproape în fiecare zi.

Medicina cu reguli de fier

„Ce straniu sună: să învingi moartea în fiecare zi. E frumos zis, mulţumesc. Şi e şi adevărat. Uneori mă surprind gândindu-mă că specialitatea asta a mea este, poate, cea mai aproape de perfecţiune, fiindcă e locul unde nu pot exista îndoieli şi jumătăţi de măsură. Fiindcă ezitările aduc moartea.

Vezi, medicina începe acolo unde se termină normalitatea, dar perfecţiunea nu-i câine în lesă s-o tragi după tine. O ştiu şi totuşi mi-am petrecut o bună parte din viaţă căutând-o. Am încercat, am simţit şi m-a durut. Dar n-am ostenit încă. Nici să caut, nici să simt, nici să mă doară. Face parte din viaţă.

În sala de operaţii are reguli fixe, matematice aproape, impuse de protocoale, în viaţă însă nu suportă locurile comune, banalitatea vopsită în gri, dar nimic din gândurile sale nu ajung în sală, nu se simt în nimic din ceea ce face pentru omul aflat în suferinţă. Şi poate că asta e partea cea mai grea a muncii lui.

,,Mă simt uneori de parcă am îmbătrânit înainte de vreme. A fost un caz care mă bântuie şi acum, după ani. S-a întâmplat să văd odată chipul unei paciente, înainte s-o operez. De regulă îl vezi, dar nu prea eşti atent la el. Şi aşa şi trebuie. Era o tânără de vreo 23 de ani, voinică, o munteancă frumoasă, roşie în obraji, părea că nu are nimic şi privind-o nu ţi-ar fi trecut prin cap că va muri.

Dar eu ştiam asta şi m-a zguduit profund contrastul între ce vedeam şi ce urma să fie. Avea o afecţiune traheală, care nu se mai putea opera şi era evident că va muri. Din cauza asta, în timpul operaţiei, faptul că-i văzusem chipul mi-a creat mari probleme. De aceea, uite, nu trebuie să ai nici cea mai mică implicaţie emoţională în clipa în care operezi. Pare cinic. Este cinic. Dar salvează vieţi.

Viaţa unui profesionist al chirurgiei într-un mare spital de urgenţă este cumva un soi de „viaţă a nimănui, spune. Istovitoare şi prea puţin ştiută, căci mereu omul în suferinţă este cel care are prioritate. Toate celelalte trec pe planul al doilea.

Citește continuarea în pagina următoare

Nimănui nu-i place să moară

Dar n-ar fi putut să facă altceva, altă meserie. Aşa cum n-a putut să plece să profeseze afară, în niciuna din multele ocazii avute. „În chirurgie calculezi tot timpul. Nu e ca în filme. Trebuie să ştii să-ţi alegi soluţiile atunci, în clipa aia.

Sunt profesii unde, dacă ai un blocaj, te duci, fumezi o ţigară, vorbeşti cu unul, cu altul… În chirurgie, nu. Nu poţi să iei o pauză, să bei o cafea, nu poţi nici să te duci să faci un pipi când sângerează pacientul pe masă. Vezi tu, lucruri ca astea nu prea îţi vine să le spui uşor, dar trebuie spuse. E dureros, e crud, dar e adevărat.

După multe lucruri rele care s-au tot zis despre sistemul sanitar şi despre doctori, dr. Chirculescu se întreabă deseori câtă dreptate e pe lumea asta. „Acum vreun an-doi, exasperat de sistemul din spitalele româneşti, ajungeam acasă şi înjuram şi medicină, şi tot. Şi fiică-mea, Letiţia, care avea vreo opt ani, a venit şi mi-a zis: <>.

M-am ruşinat de slăbiciunea mea. Aşa e, nu seamănă cu nici o alta. Chiar dacă unii ne văd ca pe funcţionari, chiar dacă există eşecuri, şi pierderi, şi dureri, chiar dacă sunt şi medici care pun pe primul plan câştigurile… Uităm că medicina este legată de fricile maxime ale unui om: de suferinţă şi de moarte.

E momenul acela când pacientul vine la tine şi vezi că-l doare şi faci să nu-l mai doară, când vezi că nu poate respira şi-l faci să respire. Eu cred că nu există bani pentru asta. Eu nu iau niciodată <> de la pacient. Nu pentru că sunt un medic <>, ci pentru că nu mi se pare normal.

Totdeauna simt mai presus faptul că-mi spune că i-am făcut bine. Medicina trebuie să fie şi morală şi uite, mă doare faptul că, şi aici, şi în restul vieţii noastre, se pierd aspectele morale. Mă doare că, azi, în România, să practici medicina e ca şi cum ai fi o frunză lăsată în bătaia vântului.

Există însă un loc în care devine altul: acasă, lângă soţia şi fetiţa lui, şi în faţa foii albe de hârtie pe care îşi aşterne sufletul. Atunci devine alt om şi surâde des, ştrengăreşte, ca un puştan care tocmai a făcut o poznă. Medicul cinic, cu sânge rece, din sala de operaţii, devine autorul de istorii despre şi pentru oameni şi acum iese la iveală sensibilitatea sufletului său de artist.

Ştie însă ce defecte are şi le recunoaşte cinstit. Cele mai mari: încăpăţânarea şi orgoliul. „Medicul trebuie să fie orgolios. Altfel dispare competiţia.
Un chirurg fără orgoliu e unul plafonat. Râde: „N-ai cum să faci medicină de performanţă fără să fii tipul dur, care să strângă din dinţi şi să meargă mai departe, nu?.

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: Dan Borzan, shutterstock

Simona Pătruleasa și-a dat demisia de la Kanal D. Motivul pentru care se retrage din televiziune

Citește și următorul articol:

Dublu recurs pentru viaţă