Maestrul Liviu Bădescu, un bărbat de cinci stele

Este inginer, pasionat de fotografie, îşi iubeşte enorm familia şi este dăruit total unei arte unice a mişcării, provenită din Extremul Orient, cu şase secole în urmă. Sub duritatea lui se ascunde un suflet tandru şi generos, dar şi nervii de oţel care l-au adus şi îl menţin în lumea extrem de mică a marilor maeştri budoka.

Povestea artelor marţiale începe în Japonia, cu şase veacuri înapoi, iar numele tehnicilor de luptă, prea puţin ştiute cu adevărat, stârneşte încă fiori: aikijitsu, nihon ju-jutsu, renshi, kendo ninja, karateka – oameni-umbre, îmbrăcaţi în alb, capabili să spulbere cu mâinile goale un adversar.

Asta este, cel puţin, imaginea pentru cei mai mulţi dintre noi.

Un romantic cu nervi de oţel

Dincolo de imagine însă, persoana maestrului Liviu Bădescu – hanshi (termen care, aveam să aflu, înseamnă în limba japoneză „mare maestru, model', dar care se înlocuieşte ca formă de adresare cu sensei – profesor) 8 DAN Karate – este complet neaşteptată. Înalt şi suplu, doar fibră şi nerv, rezultat, probabil, al multelor ore de antrenament din dojo – dur, sobru, calculat şi cu privirea fermă, are permanent trăsăturile încălzite de un zâmbet venit dinăuntru şi poartă în ochi o expresie şăgalnică.

Pe stradă, l-ai lua ca pe un trecător oarecare, fără să-ţi treacă prin cap că, în două-trei secunde, ar putea culca la pământ un zdrahon numai cu muchia palmei, ori că nimereşte o ţintă cât o carte de joc, de la vreo 20 de metri. Te-ai aştepta să fie un cinic, dar este un înţelept, la fel cum l-ai putea crede un pragmatic desăvârşit, pentru a-l descoperi, de fapt, ca pe un romantic-realist.

Prima dată te uimeşte energia extrordinară pe care o împrăştie în jurul lui. Are ceva dintr-un aventurier fermecător şi misterios, dar, ciudat, prezenţa lui îţi transmite o stare ciudată, ca un soi de anestezie nervoasă. Apoi, vorbindu-ţi, descoperi că face parte din acea specie rară a oamenilor complet integri, care nu dau înapoi în faţa obstacolelor şi care se revoltă în faţa tuturor formelor de meschinărie:

„Pentru mine, povestea vieţii mele nu este una spectaculoasă. Mulţi spun că drumul meu e unul de succes, dar eu am ezitări în a considera că citind sau făcând ceva ce ai văzut la o altă persoană vei reuşi la fel. Eu cred că parcurgerea acestui drum ar trebui să fie jalonată de reperele numite valoare şi onestitate. Nu trebuie să confundăm un om de succes cu un om de valoare.

„Eram timid, dar nu retras'

Ingredientele care-l formează nu sunt întotdeauna aceleaşi. Dar valoarea şi succesul nu se elimină reciproc şi vreau să menţionez că toroanele funiei vieţii mele – educaţie, învăţământ, arte marţiale, pasiunile mele – s-au împletit toate, mereu, cu aceeaşi dorinţă de performanţă şi progres'.

Liviu Bădescu a descoperit artele marţiale pe la vârsta de şapte ani şi a pornit să înveţe aikijitsu şi karate în comuna natală, Pleniţa, pentru a se apăra de violenţele la care era expus din partea colegilor mai mari. „După o astfel de dispută, a fost un moment în care am înţeles, într-un fel sau altul, că lupta împotriva mai multor agresori necesită cunoştinţe mult mai avansate.

Maestru recunoscut la 23 de ani

Aceasta era prin 1971, atunci când artele marţiale nici măcar nu erau cunoscute la noi în ţară. De aici poate a plecat scânteia şi dorinţa de a evolua şi a mă perfecţiona în arta luptei. Nu ştiam nimic despre stiluri de luptă şi altele asemenea, nu doream decât să pot răspunde agresiunii asupra mea. Eram doar un copil în clasa a III-a…'.

După ce a absolvit Colegiul Naţional Carol I din Craiova, Liviu s-a înscris la Universitatea din Craiova, Facultatea de Mecanică, iar în studenţie a înfiinţat chiar un club, pentru a se antrena, chiar dacă artele marţiale erau interzise în România acelor vremuri.

Citește continuarea pe pagina următoare

S-a îndrăgostit de spiritul uluitor ascuns în această artă de autoapărare şi s-a dedicat descoperirii tainelor sale, iar calea diferită pe care a urmat-o ca budoka (fiindcă stilul său, Goshin-do, este unul care nu se bazează pe competiţii, ci pe demostraţii tehnice deosebite şi, în mod special, pe crearea unei atmosfere de înaltă spiritualitate) l-a făcut cunoscut atât în ţară, cât şi în străinătate.

La 23 de ani, devenea primul maestru recunoscut de Federaţia Internaţională de Karate Ghosin-do, iar la 53 de ani, este preşedintele federaţiei similare, din România, al cărei fondator este. Între aceste două repere, o listă de performanţe, de la cele profesionale la cele obţinute prin vocaţia sa, artele marţiale, unde a participat la sute de stagii de pregătire în lume şi a antrenat poliţişti, militari profesionişti, gărzi de corp şi mii de elevi pasionaţi de karate.

„Artele marţiale merită să fie cunoscute pentru că ele exprimă un efort omenesc îndreptat spre autodepăşire şi autoperfecţionare. Din păcate, însă, sunt puţini cei care înţeleg, cu adevărat, ce înseamnă acestea şi, dintre aceştia, şi mai puţini au privilegiul de a pătrunde în adâncurile unei lumi care nu-şi dezvăluie publicului decât stratul de la suprafaţă: competiţia sportivă.

Eu practic Goshin-do, un sistem de arte marţiale tradiţional, în care termenul de sport nu există, iar succesele sportive sunt înlocuite cu valorile tradiţionale. Goshin-do-ul pretinde o atitudine fundamental diferită faţă de erorile care se produc în sistemul sportiv, atât în ceea ce priveşte latura tehnică şi cea spirituală, pe de-o parte, precum şi faţă de transformarea Budo-ului japonez într-un surogat comercial, pe de altă parte.

Rolul său este, în primul rând, acela de a antrena oamenii să reacţioneze la idealuri constructive, unindu-i pentru a promova armonia, educând, în felul acesta, instinctul lor de luptători şi distrugând rădăcina oricărui complex, fizic sau psihic, pe care-l pot avea. Fondatorul stilului, japonezul Takeshi Sawada (10 DAN), consideră că partea de autoapărare fizică nu este decât un nivel minim de ucenicie şi insistă asupra faptului că adevărata valoare rezidă în semnificaţia lui spirituală', explică Liviu Bădescu.

Recunosc, titlurile sale sună uimitor, mai ales pentru un profan ca mine: Hanshi 8 DAN Karate-Do, Shihan 7 DAN Aikijutsu, Renshi 5 DAN Kobudo, expert internaţional GS-5 şi centură neagră 5 DAN- Karate şi 3 DAN- Nihon Ju-Jutsu, este director al Consiliului Central al Maeștrilor FRKAG, director tehnic IGKA Europa şi membru titular al Federaţiei Internaţionale de Arte Marţiale Kokusai Budoin, IMAF de la Tokyo şi încă multe altele.

Instructor internaţional

Astăzi, Liviu Bădescu este considerat omul care a revoluţionat artele marţiale demonstrative, cartea lui de vizită impresionează cu sumedenia de titluri şi de gradaţii şi are pereţii tapetaţi cu diplome de excelenţă obţinute la stagii de pregătire şi demonstraţii susţinute în aproape toată lumea, dar spune, cu o modestie cuminte, că trebuie să-şi prefecţioneze continuu cunoştinţele pentru a le transmite şi altor elevi de-ai săi.

Autor de cărţi şi de film

După 90 a fost instructor în cadrul Institutului Militar de la Râmnicu Vâlcea, dar şi în alte servicii, în 2001 a înfiinţat Federaţia Română de Karate şi Aiki Goshin-do, a fost realizatorul unui film, „Arma tăcută', pentru care a şi fost premiat, iar pentru a atrage cât mai mulţi iubitori de arte marţiale, a scris şi publicat trei volume, în care pledează pentru revenirea acestor tehnici pe făgaşul lor firesc, tradiţional, căci, spune, spiritul marţial nu mai este la fel de puternic, artele autoapărării devenind cel mai adesea doar o afacere şi un mijloc de a face bani.

Surpriza vine când vreau să aflu cum rezistă unei vieţi atât de solicitante. Să poţi să rezişti în vârful ierarhiei şi în artele marţiale, dar şi în profesie sau în tot ceea ce faci, ţine, 90%, de psihic, de minte, explică maestrul. Acolo sunt tenacitatea, încrederea, inteligenţa, puterea de a te adapta. Restul e tehnică.

Înveţi. Dar nu înveţi doar să te lupţi. Înveţi să te cunoşti pe tine, înveţi încrederea şi să cunoşti perfect oamenii, înveţi îndrăzneala, calculul şi simţul echilibrului, dar şi pe cel al umorului. „Cu alte cuvinte, ai de răspuns permanent, zi de zi, oră de oră, unei provocări'. Îi spun: „Ori, să-i zic aventură, fiindcă intră acolo şi atracţia riscului sau fascinaţia luptei?'. Surâde: „Nu, nu cred. Eu i-aş spune doar o lecţie de viaţă. Una în care important este că am reuşit. Nu?'.

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: arhiva personală a lui Liviu Bădescu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate