Lidia Buble, la masa juriului într-o emisiune de televiziune. Unde o vor putea vedea telespectatorii?

Vești bune pentru fanii Lidiei Buble. Îndrăgita cântăreață va face parte din juriul unei emisiuni de televiziune, rol care nu îi este deloc străin, având în vedere că în trecut, artista s-a aflat la masa juriului în cadrul unei competiții de talente pentru copii.

Printre concerte și deplasări, Lidia Buble și-a găsit timp să se alăture juriului unui show de la Kanal D, iar telespectatorii o vor putea urmări în această săptămână, de miercuri și până duminică, începând cu ora 23.

Lidia Buble, la masa juriului într-o emisiune de televiziune

Lidia Buble va sta la masa juriului alături de Raluca Bădulescu, Cătălin Botezatu și Maurice Munteanu. Astfel, vedeta va fi jurat cu drepturi depline în cadrul emisiunii de fashion “Bravo, ai stil!”, format tv prezentat de Ilinica Vandici.

Pasionată de modă, lucru demonstrat și de ținutele pe care artista le îmbracă în timpul concertelor, ședințelor foto, dar și în viața de zi cu zi, Lidia Buble este pentru prima oară în platoul “Bravo, ai stil!”, declarând că este o fană înfocată a emisiunii.

“Voi încerca să fiu drăguță cu toate fetele!”, le-a transmis Lidia Buble concurentelor.

Venirea Lidiei Buble la masa juriului nu este singura noutate a săptămânii pentru fanii competiției de modă. După eliminarea Mirelei din show, celor 9 concurente care își doresc să câștige titlul de  “Cea mai stilată femeie din România” li se va alătura o nouă candidată pentru acest titlu.

Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu Lidia Buble.

Foto: pr, facebook

Citește și:

Un preparat tradițional românesc, secretul frumuseții vedetelor de la Hollywood. Gwyneth Paltrow îl folosește pentru a avea un ten fără imperfecțiuni

Am aflat unde pleacă Adelina Pestrițu în luna de miere. Ce destinație de vacanță a ales?

Ce mănâncă Meghan Markle la micul dejun? Așa arată meniul ducesei de Sussex

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Vedete-Personalitati