Leo Iorga, despre lupta cu cancerul: „Am vrut să abandonez”

Leo Iorga

Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact, a trecut din nou prin clipe dificile. De ani de zile, Leo Iorga duce o luptă grea cu cancerul. Leo Iorga, despre lupta cu cancerul: „Am vrut să abandonez'.

Timp de 8 ani de zile, fostul solist al trupei Compact a încercat să învingă cancerul, iar atunci când a crezut că a reușit, viața i-a dat încă o lovitură.

Anul acesta, Leo Iorga a fost nevoit să o ia de la capăt și să lupte pentru viața lui.

A plecat în Germania, la un spital din Hamburg, acolo unde artistul are toate șansele să învingă cancerul.

Prietenii au reușit să strângă suma de 70.000 de euro, bani necesari pentru tratamentul care îi promite lui Leo încă o șansă la viață.

A luptat cu demnitate pentru viața lui, iar înainte de Paște, Leo a revenit în țară.

Leo Iorga, despre lupta cu cancerul: „Am vrut să abandonez”

Invitat în platoul emisiunii Agenția VIP, de la Antena Stras, Leo Iorga a vorbit despre starea sa de sănătate, după ce s-a întors din Germania.

“Mulţumesc lui Dumnezeu. A existat şi la mine o strângere de fonduri. Am fost acolo, două luni. Îmi pare rău că nu am ajuns la voi, sunt după o convalescenţă destul de lungă şi încă mai am. Faptul că am fost ajutat, fratele meu a făcut primul pas, familia a făcut doar o redistribuire a acestui fapt. Am trecut prin perioade grele şi dificile, însă nu mai sunt chiar aşa în disperare acum. Lucrurile au început să meargă pe un făgaş viu. Mai am de mers în Germania. Ieri am fost la prima reptiţie, urmează să stabilim şi concerte. Mulţumesc lui Dumnezeu! Am făcut o operaţie cu un aparat de ultimă generaţie, nu te taie. Se asemănă cu un laser. Când s-a lucrat pe mine, in cinci şedinţe consecutive, e o senzaţie ciudată, că se uită un animal metalic la tine, se învârte în jurul tău. Acum tratamentele şi operaţiile sunt să-ţi întreţină viaţa, să îţi lungească viaţa şi să ai o stare mai bună. Am vrut să abandonez, sincer. Era atât de greu tratamentul. A trecut cu bine”, a declarat Leo Iorga în cadrul emisunii Agenția VIP.

 

Foto:facebook.com

 

Vezi si:

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati