Horoscop Urania: Ce ne așteaptă după eclipsa de Lună sângerie, din 3 martie! Cinci zodii vor trăi pe muchie săptămâna aceasta

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Eclipsa de Lună Plină din 3 martie, în zodia Fecioarei, vine cu o energie intensă de purificare și clarificare, anunță horoscop Urania. Supranumită „Luna Sângerie' datorită nuanței roșiatice pe care o capătă în timpul fenomenului, această eclipsă scoate la lumină adevăruri ascunse și detalii pe care poate le-am ignorat.

În energia Fecioarei, accentul cade pe ordine, sănătate, rutină și echilibru interior. Este un moment favorabil pentru a încheia capitole, a renunța la obiceiuri nocive și a face curățenie – atât în viața de zi cu zi, cât și în plan emoțional, după cum se anunță în horoscop Urania pentru prima săptămână din luna martie. Totodată, ne invită să fim mai atenți la nevoile corpului și să ne reorganizăm prioritățile cu mai multă disciplină și claritate.

Câteva zodii vor fi profund influențate de Eclipsa Sângerie și trebuie să ia decizii mari.

Zodia Rac, mai mult accent în plan profesional

Între 2 martie, după ora 14:34, și 4 martie seara, cele două case ale comunicării se vor afla sub influența Lunii Pline în Fecioară, din 3 martie, care va accentua sau, de la caz la caz, va dezvălui golurile în pregătirea lor profesională, făcându-i pe nativi să accepte ideea că trebuie să se apuce să completeze golurile de cunoaștere, să capete mai multă experiență, să se mențină în pas cu schimbările care se produc în ultima vreme și, oricât de greu le-ar fi, să se apuce de învățat.

Între 4 martie, după ora 20:56, și 6 martie, posibile probleme stringente, delicate, complicate brusc pe fondul unor măsuri socioprofesionale de dată recentă la care Racii nu vor achiesa, ba chiar vor formula observații și respingeri ale soluțiilor impuse.

Pe 6 martie, planeta Venus va intra în zodia Berbecului și, până pe 30 martie, va atenua o serie de ipostaze defavorabile nativilor în plan profesional. Zi importantă pentru Raci, care vor trăi ultimul aspect armonic între Jupiter în Rac (casa I a personalității) și Soarele în Pești (în casa conștiinței și a aspirațiilor înalte), pentru următorii doisprezece ani.

Zodia Leu, gestionează noi conflicte

În ziua de 2 martie, planeta Marte va intra în zodia Peștilor și, până pe 9 aprilie, va tranzita sectorul banilor și al bunurilor obținute în urma unor demersuri la care participă și persoane care au putere de decizie ori care sunt interesate să primească și ele integral sau o cotă din acele beneficii. Marte le va da nativilor suplețea necesară în abordarea problemei sau în gestionarea unui eventual conflict, insuflându-le onestitate sau chiar generozitate.

Între 2 martie, după ora 14:34, și 4 martie seara, cele două case ale banilor și câștigurilor materiale vor evolua sub influența exercitată de Luna Plină în Fecioară, din 3 martie. Pentru chestiunile salariale, această fază va avea un impact modest, dar efectul special se va înregistra în casa a VIII-a, în care, spuneam mai înainte, își va începe tranzitul planeta Marte, dar din care, în ziua de 6 martie, va pleca planeta Venus, care va intra în zodia Berbecului și, până pe 30 martie, va susține universul de gânduri, convingeri, aspirații și dorința de evoluție personală.

Zodia Balanță, noi situații stresante la muncă

Între 2 martie, după ora 14:34, și 4 martie seara, cele două case ale sănătății vor evolua sub influența Lunii Pline în Fecioară, din 3 martie, care va avea un impact modest ca intensitate, dar nu de neglijat pentru echilibrul metabolic și digestiv (casa a XII-a), însă intens resimțit în cazul bolilor curente sau de scurtă durată (casa a VI-a), unde principalul beneficiar va fi psihicul prin detașarea voită și autocontrol în fața unor situații neplăcute sau stresante în regimul de muncă.

Între 4 martie, după ora 20:56, și 6 martie, Luna va tranzita casa I a personalității și va accentua nevoia de echilibru în relațiile parteneriale. Pe 6 martie, planeta Venus va intra în zodia Berbecului și, până pe 30 martie, va funcționa ca un element de protecție în fața exagerărilor sau a presiunilor exercitate de un partener ori prin dreptatea venită „din afară' prin intervenția unei persoane sau a unei instituții.

Zodia Scorpion, comportament imprundent

Între 2 martie, după ora 14:34, și 4 martie seara, deși, pe 3 martie, se va produce faza de Lună Plină în Fecioară, relațiile de prietenie sau apropierile umane bazate pe gusturi, interese și preocupări comune nu se vor modifica, în schimb, sectorul relațiilor afective va atrage atenția prin intensitatea cu care o relație sau ipostazele fericite ori dezamăgitoare vor fi trăite, pentru că Marte, nou-intrat în casa emoțiilor și a afectelor, le va da o profunzime și o vigoare speciale, deja amplificate de această fază.

Între 4 martie, după ora 20:56, și 6 martie vor fi solicitate mai ales organele localizate în zona anatomică a capului, gândirea și procesele logico-raționale din cauza intrării planetei Venus, pe 6 martie, în zodia Berbecului, care va amplifica efectele perechii Saturn/Neptun, instaurând un comportament agitat, hiperreactiv, uneori chiar imprudent.

Totuși, ca Mic Benefic, până pe 30 martie, ea va atenua, în oarecare măsură, disfuncțiile organice și reacțiile comportamentale.

Zodia Capricorn, evoluție profesională rapidă

În sectorul comunicării curente, cotidiene, cu frații, vecinii și cunoscuții ocazionali sau în împrejurări publice și oficiale, Capricornii vor avea parte de împrejurări plăcute și poate chiar utile lor, datorită influenței planetei Marte, care, în ziua de 2 martie, va intra în zodia Peștilor și, până pe 9 aprilie, va instaura un regim al conversațiilor, audierilor, interviurilor sau luărilor de cuvânt în ședințe și în conferințe într-o notă distinsă, elegantă, superioară prin abordare și stilul exprimării, ceea ce, în eventualitatea că acestea se vor petrece în vederea unei angajări, desemnări, selecții, nominalizări sau numiri pe o funcție, ar putea avea un rol decisiv.

Între 4 martie, după ora 20:56, și 6 martie, Capricornii vor face apel la resursele lor de răbdare și diplomație. Pe 6 martie, planeta Venus va intra în zodia Berbecului și, până pe 30 martie, le va induce părinților sau rudelor lor în vârstă un comportament capricios (pretenții excentrice sau nejustificate ori rupte de realitate) de care nativii vor trebui să țină cont.

Citește previziunile pentru celelalte zodii în horoscop Urania pentru perioada 28 februarie – 6 martie 2026.

Citește și: https://www.avantaje.ro/articol/horoscopul-lunii-martie-2026-mai-mult-curaj-pentru-zodiile-tematoare-si-mai-multe-daruri-astrale-pentru-zodiile-intreprinzatoare

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Horoscop