Horoscop 11 octombrie. Zodia care va face o criză de gelozie

horoscop 11 octombrie

Horoscop 11 octombrie. Ziua de azi este marcată de tensiuni în relațiile parteneriale. Pentru unele zodii, azi poate fi sfârșitul relației în care se află. Pentru altele, însă, poate fi vorba despre un nou început sau despre trecerea la un alt nivel. Nativii dintr-o anumită zodie vor face o criză de gelozie în mare măsură justificată.

BERBEC

De când vă știți, vă place să controlați totul și uitați adesea că nu toate lucrurile din lume se află în aria voastră de control. Azi vă trece prin cap să vă controlați partenerul de viață și nici nu e prea greu, pentru că există șanse mari ca acesta să-și lase telefonul sau laptopul nesupravegheate o perioadă de timp. Știți că nu are niciun rost să faceți asta. În primul rând, asta ar demonstra cât de puțină încredere aveți în el. În al doilea rând, și dacă ar fi să găsiți ceva compromițător legat de el, oricum nu stă în puterea voastră să schimbați cursul evenimentelor.

TAUR

Contactele prea dese din ultima vreme pe care partenerul vostru de viață le are cu o colegă de muncă vă bagă la idei și nu vă dau pace. La asta se adaugă răceala față de voi pe care ați remarcat-o la el. Luând în calcul aceste două aspecte, astăzi, sunteți pe punctul de a-i face o adevărată scenă de gelozie. Dacă tot faceți o criză de gelozie, măcar faceți și un preambul – încercați o discuție civilizată la început. Sunt șanse mari să aflați ceea ce vă interesează și să nu mai ajungeți la gelozii, reproșuri, acuzații.

GEMENI

Partenerul de cuplu vrea să-și spele păcatele pe care crede că le-a făcut vizavi de voi și vă suprinde în cel mai plăcut chip cu putință. Învățați să vă bucurați de clipa prezentă și nu mai trăiți în trecut și nici în viitor. Bucurați de ce vă oferă viața ACUM și încetați să vă mai faceți griji pentru lucruri pe care oricum nu le puteți controla.

RAC

Nu vă faceți un program prea strict azi pentru că există șanse mari să apară evenimente neașteptate care să vă oblige să vă modificați programul. În toată avalanșa de evenimente care vin peste voi azi, încercați să vă faceți puțin timp și pentru partenerul de viață. Măcar 30 de minute în care să vă povestească cum i-a fost ziua.

LEU

Sunteți irascibili și nimeni nu vă intră în voie. Vă luați de oricine nu face ce ziceți voi sau are altă părere decât aveți voi și aruncați cu reproșuri în stânga și-n dreapta. Mai rău este că aveți tendința să faceți exact la fel și cu partenerul de viață. Iar el nu este dispus să treacă prea ușor cu vederea acest derapaj, iar relația voastră riscă să ia o turnură nefericită.

FECIOARĂ

Șefii vă cheamă azi la raport. Nu mergeți nepregătiți, nu este cazul sp faceți o impresie proastă. Există riscul să se spargă niște oale în capul vostru în cazul în care nu sunteți pregătiți să veniți cu explicațiile pe care vi le cer superiorii.

BALANȚĂ

În cercul vostru de prieteni pare să se fi schimbat ceva. Vi se par triști sau poate reținuți față de voi. Nu îi mai recunoașteți și nu vă dați seama unde le-a dispărut exuberanța. Încercați să aflați ce au pățit, dacă e ceva în neregulă cu voi, iar dacă pretind că nu, nu insistați. Veți afla în zilele următoare ce se întâmplă cu prietenii voștri. E posibil, totuși, să fi aflat niște informații despre voi care nu le-au picat bine sau s-ar fi alteptat să le dați chiar voi acele informații.

SCORPION

A venit momentul ca relația voastră de cuplu să treacă la un alt nivel. Gândiți-vă bine la acest lucru și, dacă partenerul vostru nu face niciun gest în acest sens, luați voi taurul de coarne. Totul va fi bine. Contextul astral este de partea vostră și nu aveți cum să dați greș.

SĂGETĂTOR

Șarmul personal și buna comunicare pe care o facilitează azi contextul astral vă pot ajuta să vă găsiți perechea. După serviciu, rezervați-vă 2-3 ore în care să ieșiți în oraș. Vă așteaptă surprize frumoase pe plan relațional. Ar fi păcat să le dați cu piciorul pretextând oboseala.

CAPRICORN

Ceva probleme de sănătate se întrevăd astăzi, cel mai probabil, un disconfort la nivelul sistemului digestiv. Nu este nimic grav, dar încercați pentru câteva zile să vă supravegheați alimentația.

VĂRSĂTOR

Azi nu vă intră nimeni în voie și peste tot în jur vedeți imaginea incompetenței. Sigur, exagerați, sunteți prea exigenți, și nu doar cu cei din jur, ci și cu voi înșivă. Permiteți-vă și permiteți-le și altora să greșească. Nu e este nimic anormal în a greși.

PEȘTI

Relația voastră de cuplu nu vă mai satisface. În cazul unor nativi, în funcție de harta astrală a acestora, aceștia se pot afla în relații de-a dreptul toxice. Contextul astral favorizează azi încheierea unei etape de viață. Poate este momentul să vă faceți curaj și să puneți capăt unui chin.

Foto: shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Horoscop