George Burcea, din nou la altar. Cum se pregătește actorul: „Va fi un moment foarte, foarte…”

George Burcea și Viviana Sposub formează un cuplu frumos de aproape un an. Cei doi s-au cunoscut la emisiunea „Ferma’ și tot acolo s-au și îndrăgostit unul de celălalt. De-a lungul acestui an, cei doi au fost alături unul de celălalt în diferite ipostaze.

Recent, din cauza unor imagini care au fost șterse de pe conturile de socializare, s-a zvonit că cei doi s-ar fi despărțit, însă George Burcea a declarat, potrivit spynews.ro, că relația lor este pregătită de următorul pas măreț.

„O voi cere pe Viviana de soție, nu știu când, habar n-am, dar îmi doresc foarte mult acest lucru și mergem înainte. (…) Va fi un moment foarte, foarte intim, dar o să vă anunțăm', a spus George Burcea în cadrul unei emisiuni TV, potrivt sursei mai sus menționate.

Și din punct de vedere profesional, George Burcea are planuri mari. Cariera sa se află pe un trend ascendent, iar în curând va putea fi văzut alături de frumoasa actriță Catherine Zeta-Jones, în „Wednesday', o continuare a filmului „The Addams Family'. El va interpreta rolul majordomului familiei Addams, Lurch.

Filmul, în regia lui Tim Burton și cu Jenna Ortega, Catherine Zeta-Jones și Luis Guzmán în rolurile principale, se va filma în România timp de șase luni. Filmările vor avea loc la studiourile Buftea , unde decorurile unui oraș sunt în prezent în construcție, precum și în diferite locații din România, potrivit urban.ro.

Acum mai bine de o lună, Tim Burton a participat la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. În mai 2021, presa din România a mai scris că regizorul american se uita la diferite locații din România, inclusiv la castelele Bran și Peleș.

Seria de opt episoade este creată de Al Gough și Miles Millar, care sunt producători executivi alături de Tim Burton. Proiectul este produs de MGM Television pentru Netflix.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete