Gala The Face Awards by Avantaje a adus împreună cele mai emblematice vedete ale momentului

Noul proiect The Face Awards by Avantaje a fost un real succes: brandul își continuă drumul început acum 27 de ani, punând accentul pe valorile pe care le-a susținut dintotdeauna și aducând în prima linie, femeile emblematice ale momentului, eroine anonime sau personalități marcante din spațiul public, care prin vocile și imaginile lor, devin catalizatori pentru un bine comun.

The Face Awards își propune să premieze imaginile care se construiesc în numele unei temelii durabile și pentru o cauză anume.

Bursucu (KANAL D) și Florentina Mușat (redactor șef Avantaje)

Revista Avantaje va rămâne un reper jurnalistic care va cerceta, observa și iscodi faptele mărețe, gesturile remarcabile, campaniile de educare și responsabilizare sociale, așa cum a fost dintotdeauna.

În emblematicul salon Le Diplomat din Hotel Intercontinental Athenee Palace, vedetele incontestabile ale momentului au primit trofeul The Face Awards pentru eforturile lor de a arăta lumii că împreună, putem lupta pentru un bine comun, că femeia modernă este curajoasă și asumată, echilibrată, prezentă și mereu în armonie cu sine.

THE FACE AWARDS: IMAGINEA LOR…. ESTE PUTEREA LOR

CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ: CARMEN TĂNASE

Cariera sa impresionantă întinsă pe parcursul a peste 40 de ani- ce a îmbrățișat o diversitate de roluri, de la comedie și dramă, la musical- completată de o personalitate fascinantă și însoțită de un talent aparte, au adus lumină și magie pe scenă și pe ecran și au demonstrat tuturor că arta teatrului are puterea de a aduce bucurie și de a transforma vieți. Este și rămâne o inspirație pentru tânăra generație de actori și o figură emblematică pentru inimile ce bat alături de cultura românească. Abilitățile actoricești excepționale au situat-o în galeria marilor doamne ale teatrului și filmului românesc iar premiul acesta vorbește și este despre ea: cea mai bună actriță, Carmen Tănase!

PERFORMANȚĂ, RAFINAMENT ȘI ELEGANȚĂ, ÎN SPORT: ANDREEA RĂDUCAN

Absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Andreea Răducan este o gimnastă româncă de talie mondială, jurnalistă și comentatoare sportivă, medaliată cu aur pe echipe și argint la sărituri, la jocurile Olimpice de la Sydney și multiplu medaliată cu aur și argint la campionatele mondiale de gimnastică artistică. A început gimnastica la vârsta de 4 ani în oraşul său natal, Bârlad. După câştigarea a numeroase medalii pe plan naţional, în anul 1996, gimnasta a fost selecţionată de către Federaţia română de gimnastică, pentru a face parte din lotul naţional de junioare, care se antrena la Oneşti. În anul 1999, Andreea a făcut parte din echipa de gimnastică a României, la Campionatele Mondiale de la TianJin, China. La prima mare competiţie la senioare, Andreea a cucerit medalia de aur în finala de la sol, aur în finala pe echipe, şi o medalie de argint la bârnă. Toate aceste rezultate și experiența acumulată au făcut ca Andreea Răducan să fie una dintre gimnastele de bază din echipa României la Jocurile Olimpice de la Sydney. Din anul 2006, lucrează la Fundaţia Olimpică Română, unde promovează importanţa mişcării şi a sportului şi se implică în susţinerea proiectelor caritabile pentru foşti campioni care astăzi se confruntă cu situaţii delicate.

CEA MAI EDUCATIVĂ CAMPANIE DIN SOCIAL MEDIA:

ADELINA PESTRIȚU

Premiul The Face Awards pentru CEA MAI EDUCATIVĂ CAMPANIE DIN SOCIAL MEDIA îi este atribuit Adelinei Pestrițu pentru eforturile ei de a învăța noile generații, și nu numai, regulile bunelor maniere, prin puterea exemplului. Astăzi, acum, nu frumusețea nepământeană a Adelinei Pestrițu te izbește, ci liniștea bizară cu care se înconjoară și, paradoxal, VOCEA ei din social media care devine din ce în ce mai auzită. Calcă ușor, neapăsat, vorbește cu grijă, ca și cum n-ar vrea să zdrobească cu stridențe, cuvintele, zâmbește fin, ca o părere, stă cu capul în jos, apoi îl ridică brusc, și te învăluie în cel mai fermecător iris de smarald. Subiectul bunelor maniere pe care Adelina și l-a asumat pentru o amplă campanie pe platformele ei i-au adus respectul și recunoașterea cuvenite.

CEA MAI AUTENTICĂ APARIȚIE ÎN MEDIA: LAURA COSOI

Laura Cosoi este o actriță cu apariții apreciate de critică, atât pe scenă cât și pe marele și micul ecran, dar și o soție fericită și o mamă dedicată pentru cele trei fetițe Vera, Rita și Lara. Iubește libertatea creației, iar personalitatea sa rămâne nesofisticată și menită uimirii, în ciuda recunoașterii de care se bucură. Iar realizările sale, ale unei firi sensibile și voluntare, cu o aplecare definită către lucrurile duse perfect până la capăt, sunt justificate întotdeauna cu așezarea sufletească în muncă și în iubire. În împlinirea tuturor părților vieţii sale. Pentru CEA MAI AUTENTICĂ APARIȚIE ÎN MEDIA, trofeul The Face Award îi este atribuit Laurei Cosoi, pentru sinceritatea cu care își dezvaluie valorile personale.

LANSAREA ANULUI ÎN INDUSTRIA MEDIA: KANAL D2

La începutul lunii aprilie a acestui an grupul Dogan Media International lansa o nouă televiziune generalistă – Kanal D2, eveniment marcant pentru întreaga piață media din România, precum și pentru milioane de telespectatori. Diversitatea și atractivitatea grilei de programe cu care a venit Kanal D2 a fost dublată de o strategie de marketing și comunicare creativă și eficientă, care a atras puternic atenția asupra noii televiziuni. Kanal D2 a înregistrat încă din prima zi a lansării cifre de audiențe uriașe, ce au plasat nouă stație din portofoliul Dogan Media International pe a cincea poziție în clasamentul televiziunilor din România, pe targetul comercial, în Prime Time, iar rezultatele excelente continuă și se datorează și unui mix de marketing și comunicare exemplar. Premiul se acordă Cristinei Sava, Director de Marketing și Comunicare Dogan Media International.

PERFORMANȚĂ CU STIL, ÎN TELEVIZIUNE: ILINCA VANDICI

Strălucitoare la fiecare apariție, o adevărată perfecționistă în profesia de om de televiziune, cu o carieră solidă de aproape 20 de ani în TV, Ilinca Vandici este prezentatoarea show-ului fenomen Bravo, ai stil!', difuzat de Kanal D2. Activitatea Ilincăi Vandici se leagă puternic de acest produs de televiziune premium, care a ajuns la cel de-al optulea sezon, un show inspirațional care a creat de-a lungul timpului comunități uriașe de fani, generații de influenceri și personalități în industria de entertainment din România.

CEA MAI CURAJOASĂ APARIȚIE ÎNTR-UN SHOW TV:

CARMEN GREBENIȘAN

Să fii creator de conținut este una din marile provocări ale momentului. Am depășit demult perioada când ne atrăgea forma și mai puțin conținutul, iar astăzi să fii relevant înseamnă să ai o voce, să ai un mesaj, să creezi acea punte invizibilă dintre tine și urmăritori. Trofeul The Face Awards pentru CURAJUL ȘI ASUMAREA de care a dat dovadă în ultimul an îi este atribuit lui Carmen Grebenișan pentru ambiția ei nemăsurată de arăta lumii că femeile niciodată nu vor renunța ușor atunci când cred cu adevărat în ceea ce fac.

CEL MAI IMPRESIONANT SUCCES INTERNAȚIONAL: MINELLI

Încă de la primele apariții a uimit cu ritmul și prezența ei scenică. În toate colțurile lumii, pe toate continentele, cineva a fredonat la un moment dat crâmpeie dintr-un refren semnat Minelli căreia Revista Avantaje îi oferă Trofeul The Face Awards pentru imensul SUCCES INTERNAȚIONAL de care ne-a făcut mândri.

INOVAȚIE ÎN DERMATOLOGIA ESTETICĂ: DR. DANA BRATU

Pentru INOVAȚIE ÎN DERMATOLOGIA ESTETICĂ premiul The Face Awards îi este decernat doctoriței Dana Bratu, trainer medical cu o experiență vastă în estetica medicală și promotor al unor proceduri revoluționare de mare succes.

CEA MAI BUNĂ PREZENTATOARE DE REALITY SHOW:

ANDREEA MANTEA

Andreea Mantea, prezentatoarea reality show-ului Casa Iubirii', difuzat la Kanal D, este una dintre cele mai iubite prezentatoare de televiziune din România. Carismatică, empatică, mereu conectată la cei care pășesc în platoul emisiunii a cărei gazdă este, dar și la telespectatori, vedeta a primit nu întâmplător supranumele de Regina reality show-ului'. Cu o carieră impresionantă în televiziune, Andreea Mantea îi poartă cu naturalețe pe cei din fața micilor ecrane printr-un carusel de trăiri, îi emoționează, îi face atenți, îi implică. Reality show-ul Casa iubirii' de la Kanal D, o emisiune cu și depre dragoste, se află acum în inimile a milioane de telespectatori.

EXCELENȚĂ ÎN RESPONSABILITATE SOCIALĂ CORPORATIVĂ: Katharina Scheidereiter

De 8 ani CSR Manager al Kaufland România, Katharina Scheidereiter își dedică aproape
fiecare zi dezvoltării proiectelor de responsabilitate socială pentru comunitățile din întreaga
țară. Crede cu tărie în importanța implicării în comunitate pentru că, spune ea, 'implicarea
înseamnă de fapt ajutor pentru ceilalți și împlinire pentru sine'.
La Kaufland România a dezvoltat sute de proiecte de sustenabilitate în domenii precum
mediu, educație, sănătate, sport, cultură. Vorbim despre inițiative care au în vedere un
comportament responsabil față de mediu și comunitate, de la reducerea consumului de
plastic și acțiuni de plantare, grijă față de natură la sprijin pentru persoane din medii
vulnerabile.

UN STIL DE VIAȚĂ ARMONIOS: ANDREEA RAICU

Pasiunea pentru frumusețea interioară, dar și ambiția ei imensă de a promova bazele unei vieți echilibrate în armonie cu sinele i-a adus Andreei Raicu trofeul The Face Awards pentru eforturile ei de a crea O LUME MAI BUNĂ, descătușată de emoțiile distructive.

INOVAȚIE ÎN PSIHOTERAPIE, VR THERAPY: LIGIA PETERS

Este psiholog clinician, psihoterapeut și neurochange trainer, formarea sa profesională având la bază studii acreditate atât în țară, cât și în Statele Unite și Australia. Ligia Peters este psihoterapeutul căruia îi datorăm prezența în Romania a unei tehnici inovatoare de terapie, respectiv VR Therapy. Este vorba despre un serviciu care imbunatateste terapiile in masura sa trateze tulburarile anxioase si fobice.Realitatea Virtuala este o strategie care iti permite expunerea la senzatii neplacute, de natura sa provoace teama, reducand-o sau eliminand-o complet. Expunerea creeaza autonomie si nu are efecte secundare.
Nivelul de eficienta clinica a terapiei in VR este mult mai ridicat decat in cazul terapiei tradiționale, care folosește imaginatia ca modalitate de expunere la stimulul fobic. Practic, VR Therapy este la fel de eficienta ca expunerea in vivo.

MULȚUMIM PARTENERILOR:

Hotel Intercontinental Athenee Palace, Pallete, URIAGE, EVA INTIMA, Bellbiotin, Crama Villa Vinea, Siviero Maria, Nestle Romania.

CONȚINUT VIDEO AVANTAJE

The Face Awards powered by AVANTAJE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din The Face Awards powered by AVANTAJE