Gabriela Prisăcariu și băiețelul ei de „10”, pregătiți să meargă acasă: „Mergem acăsică”

Gabriela Prisăcariu a adus pe lume băiețelul mult dorit. Cei doi au stat trei zile în spital, iar acum sunt pregătiți să meargă acasă pentru a începe o nouă viață în trei.

Gabriela Priscăcariu a născut vineri, 10 septembrie, iar în această dimineață a reușit să împărtășească cu fanii săi de pe Istagram primele impresii despre cum a decurs nașterea și cum se simt ea și bebelușul.

Dani Oțil este nerăbdător să-i aducă acasă, chiar în emisiunea sa de dimineață declarând că în curând își „va ridica pachetul'. Ei bine, frumoasa sa soția și băiețelul vor fi externați astăzi, potrivit spuselor sale de pe patul de spital.

„Am reușit să mă dezmeticesc puțin și profit de faptul că bebe este la ultimul control plecat, pentru că astăzi ne externăm. Mergem acăsică! De abia aștept!', a declarat Gabriela Prisăcariu, pe InstaStory.

Deși fanii lor au aflat sâmbătă dimineață că micuțul a venit pe lume, nașterea a avut loc vineri seară. Nașterea a fost prin cezariană, însă din motive de înțeles, Gabriela Priscăriu nu vrea să explice motivul opțiunii sale. Cu toate acestea, ea a precizat că totul a decurs bine în sala de nașteri.

„Am născut vineri seara, pe 10, la ora 10 jumătate, prin cezariană. Nu stau acum să explic de ce am făcut cezariană, pentru că sunt niște lucruri intime. Bebelușul este sănătos', le-a mai spus fanilor proapăta mămică.

Mai mult decât atât, Gabriela a postat o fotografie în care își ține pruncul în brațe, iar ea este nemachiată și arată fabulos.

„Nu am poza aia din maternitate machiată și coafată… dar am poza asta😍😍😍😍😍', a scris Gabriela în dreptul fotografiei.

Dani Oțil radiază de bucurie, iar mesajul emoționant pe care l-a postat pe rețelele de socializare i-a înduioșat pe fanii acestuia.

„Când o să afli de Spider-Man, Super Man, Bat Man… Să știi că Mama ta e super-eroul meu preferat', a fost o parte din mesajul lui Dani Oțil pentru fiul său.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete