Fiul unei celebre prezentatoare de televiziune din România a încercat să se sinucidă: „Am trăit un coșmar pentru că…”

Adriana Bahmuțeanu, prezentatoare TV, a trăit una dintre cele mai crunte perioade din viața sa atunci când unul dintre băieții săi a fost victima bullyingului la școală. Jurnalista a fost invitată în emisiune online „În oglindă' și a șocat întreaga lume când a dezvăluit că fiul său a încercat să se sinucidă.

Bullyingul ia amploare din ce în ce mai mare în absolut toate mediile, însă cei mai afectați sunt copiii. Băiatul cel mare al lui Silviu Prigoană și al Adrianei Bahmuțeanu era agresat de colegii lui. Într-un final, cu ajutorul dovezilor s-a făcut plângere penală împotriva directorei școlii.

„Directoarea școlii nu îmi permitea să vin la scoală, nu intervenea în niciun fel. I-am făcut plângere penală și din cauza asta nici acum nu a ieșit din pușcărie.

Din cauza ei s-au întâmplat multe astfel de lucruri, din cauza ei, băiatul meu a vrut să se sinucidă la scoală, a încercat să sară de pe geam pentru că nu a luat atitudine și copilul nu mai voia să meargă la școală pentru că îl băteau ceilalți copii.

Am avut și imagini pe care le-am depus la dosar. Am intervenit și la Protecția Copilului și ăia au stat destul de mult în pasivitate până să intervină. Pe fondul ăsta, eu nu puteam în casă să merg nici până la baie, copilul având această tentație de a sări pe geam fiind modul lui de apărare, iar cel mic trebuia să îl baricadeze, să îl țină cumva să-l protejeze să nu sară pe geam.

Am trăit un coșmar pentru că nu puteam să îi duc la psiholog. Nu puteam să îi tratez, nu știam ce se întâmplă', a mărturisit Adriana Bahmuţeanu.

198921575_1977460205756436_3751672332546321160_nSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Vedeta de televiziune se simțea incababilă să-și ajute copilul din cauza piedicilor pe care le întâmpina din partea conducerii școlii. Aceasta a intrat pe geamul școlii atunci când a văzut că fiul său era bătut și nimeni nu intervenea. A mers la directoare și a amenințat-o că o reclamă pentru „tratamente rele aplicate minorului'.

„M-am dus la directoare și i-am zis: Te bag la pușcărie pentru rele tratamente aplicate minorului și neglijența în serviciu și abuz. Eu aveam două atacuri din partea fostului soț și a școlii și din partea celorlalți părinți care făceau gălăgie că al meu face scandal.Pai daca copiii lor treceau prin situația asta? S-a dovedit că cei doi care îl băteau pe fiul meu proveneau din familii conflictuale, divorțate pentru că ei făceau ce vedeau acasă, îl cafteau pe fiu-meu.

Le-am făcut și lor plângere penală, ori veniți cu mine la psiholog cu copilul, la consilierul școlar, ori vă bag la pușcărie și i-am potolit pe toți. Aici e problema, în Romania, că să duci copilul la psihoterapeut trebuie să ai acordul ambilor părinți și după divorț dacă nu ai acordul, riști să dea în judecată psihoterapeutul.

Eu l-am dus la psiholog, la psihiatru, i-au dat niște medicamente homeopate, ambii s-au trezit cu plângeri penale. Au fost la poliție la procuratura, în Instanță, hărțuiți de fostul meu soț. Nu îl poți ajuta în aceasta situație și vezi cum copilul tău suferă, tu suferi și nu știi cum să ieși din cercul ăsta al suferinței. Eu de asta m-am apucat de psihologie. Mă apuc eu și învăț. Am găsit puterea de la Dumnezeu', a mai spus vedeta TV, precizând că anul viitor îşi va lua diploma de psihoterapeut.

Foto: 123RF, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete