Două thailandeze cu diplomă în masaj îi răsfață pe cei din Târgu Jiu cu tehnicile tradiționale deprinse în țara lor

Thunthing, 27 de ani, și Yarya, mai în vârstă cu 10 ani, sunt primele două thailandeze care muncesc ca maseuze profesioniste în Târgu Jiu, venind aici acum patru luni.

Cele două au certificate de calificare recunoscute de Societatea de Servicii Medicale Tradiționale Thai din Thailanda și au ajuns în România în urmă cu doar patru luni, la propunerea unei tinere din Târgu Jiu, care este stewardesă. După o cursă lungă a mers la o ședință de masaj și le-a cunoscut  pe Yarya și Thunthing, fiind fascinată de priceperea acestora și le-a propus să vină în Târgu Jiu unde își deschisese de curând un salon de masaj.

Thunthing si Yarya au experiență de aproape șapte ani. Ele au lucrat în Thailanda, Malaezia și Dubai, iar cei din Târgu Jiu care vin pentru prima data la masaj devin clienți fideli:

„Oamenii probabil că nu știu despre ce este vorba, dar cine a venit o singură data la masaj a devenit client fidel și și-a făcut apoi abonamente, pentru că toată lumea este impresionată de terapiile pe care le fac prin tipurile de masaj pe care pe practică, de la cel de relaxare până la cel tradițional thailandez, Thai, care se face fără uleiuri. E un ritual, pentru că fiecărui client i se spală picioarele și pe urmă începe masajul. La sfârșit, clienților li se oferă un ceai dintr-un fruct provenit din Thailanda, matum, care este bun pentru stomac. Tot decorul este adus din Thailanda de fiica mea“, a declarat, pentru Impact în Gorj, mama proprietarei salonului.

Celor două thailandeze le place foarte mult în Târgu Jiu, unde și-au îndeplinit un vis, acela de a vedea și a atinge zăpada. Își doreau să vadă cum ninge și să atingă zăpada, iar din primii fulgi de nea așternuți au făcut, cu o bucurie de nedescris, un micuț om de zăpadă căruia i-au făcut nenumarate poze pentru a le trimite familiilor lor din Thailanda.

 „A fost pentru prima dată în viață când am văzut zăpadă. Era chiar un vis pentru noi și ne doream să o atingeam. Ne place în Târgu Jiu. Este un oraș cu oameni foarte ospitalieri și pașnici. Ne place că sunt multe locuri pe unde putem să traversăm străzile. Traficul în Thailanda nu este așa de civilizat. Am vizitat mai multe locuri din județul Gorj și ne-a plăcut foarte mult“, a spus Yarya.

Mai mult, celor două le place foarte mult mâncarea românească.

„Am mâncat mici la Dedulești atunci când am venit în România și ne-au plăcut foarte mult. Am mâncat și sarmale și sunt foarte bune“, a mărturisit Thunthing.

 

Sursa foto:  igj.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate