Dezvăluirile Marinei Almășan la 2 luni de la moartea lui Victor Socaciu. Ce regret are: „. L-am văzut suferind puternic pe băiatul nostru…”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La aproape 2 luni de la moartea lui Victor Socaciu, Marina Almășan vorbeste într-un interviu pentru OK! Magazine despre fostul ei soț. Prezentatoarea TV regretă mult că fiul lor nu și-a putut vedea tatăl înainte ca acesta să își dea ultima suflare.

Marina Almășan și Victor Socaciu au trăit o lungă poveste de iubire, rodul relației lor fiind fiul Victoraș. Totul s-a sfârșit între ei când ea a descoperit că acesta o înșela cu managera lui, cea care i-a devenit și ultima soție.

Întrebată dacă ar fi trebuit să lupte mai mult pentru relația lor, Marina Almășan a spus: „Întotdeauna regretăm lucruri pe care le-am fi visat a fi altfel, crezând că, poate, am fi avut puterea să le schimbăm. Însă ceea ce cred eu acum, cu mintea, experienţa şi relaxarea de acum, nu ar fi funcţionat, poate, atunci. Dar deciziile noastre de atunci au fost rezultanta situaţiei de atunci. Perioada respectivă a fost una grea, încărcată, epuizantă. Principiile mele de viaţă sunt extrem de solide, sunt un om care iartă uşor greşeli mici, dar foarte greu pe cele majore. El, la rându-i, era un om orgolios. Probabil că, pentru a înţelege amândoi cât de mult ne iubeam de fapt, a trebuit să aibă loc această ruptură.'

marina-almasan-2-luni-de-la-moartea-lui-victor-socaciu-4SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 4)

În același interviu ea a recunoscut și că a vorbit cu amanta soțului, cea care i-a devenit ulterior soție. O singură dată s-a întâmplat, i-a spus să stea departe de familie, dar nu a fost așa. „O singură dată, la telefon, atunci când am aflat de existenţa ei. Am rugat-o – fiind ea însăşi pe atunci soţie şi mamă – să nu ne mai atingă familia, să nu se bage cu râvnă între noi, să-l lase în pace pe soţul meu, care e un om suferind, pe care îl iubim şi de care trebuie să avem grijă. Mi-a râs în nas… Dar asta va fi povara ei, pe care o va duce până la moarte.', a mai declarat ea pentru OK! Magazine.

Marina Almășan regretă însă că băiatul ei nu și-a putut vedea tatăl pentru ultima dată. Spune că Victoraș nu a fost anunțat de starea tatălui. „În primul rând mă doare că nu a făcut acest lucru fiul meu, nefiind anunţat de starea tatălui sau şi neînţelegând de ce acesta nu-i mai răspunde la telefon. Victor însă se afla pe patul de moarte. L-am văzut suferind puternic pe băiatul nostru, din această pricină.

El avea cel mai mare drept să-şi ţină de mână părintele într-un astfel de moment, anticipat, de altfel, de medici. Se ştia deznodământul final – şi o spun după o documentare riguroasă. Şi da, aş fi făcut tot posibilul de a-mi lua şi eu, la rându-mi, rămas bun de la Victor, şoptindu-i acele cuvinte pe care cred că le aştepta şi care l-ar fi ajutat, poate, să plece împăcat Dincolo…', a mai adăugat prezentatoarea.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete