Dana Rogoz și copiii, testați pozitiv de Covid-19: „Lia a început să aibă febră mare”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dana Rogoz este una dintre cele mai iubite actrițe din România. Aceasta este încă de la o vârstă fragedă în atenția publicului, iar acum dincolo de cariera frumoasă pe care și-a construit-o, este și mamă a doi copii superbi.

Dana Rogoz este căsătorită cu regizorul Radu Dragomir și îi au împreună pe Vlad și Lia. Actrița a postat recent pe rețelele de socializare că ea și micuții au fost testați pozitiv de Covid-19. Vedeta a povestit că singurul care a avut un test negativ a fost soțul ei, Radu.

Cât despre simptome, Dana Rogoz le-a povestit fanilor că micuța Lia a avut febră mare, Vlad nu are nici un simptom, iar ea doar stări de oboseală și amețeli, însă nu știe dacă sunt pe fond de boală sau din cauza faptului că este îngrijorată de starea copiilor.

„Salutări din izolare! Aseară târziu ne-au ajuns rezultatele testelor PCR. Lia, Vlad și cu mine suntem pozitivi, Radu e (încă) negativ. Pare că de data asta nu am mai scăpat. Lia e singura cu simptome clare de covid.

Vlad nu are nimic momentan. Eu, sincer, de marți seara de când Lia a început să aibă febră mare, am intrat în modul alertă și nu am mai fost foarte atentă la cum mă simt. Simt o amețeală, o oboseală și cam atât', a scris Dana Rogoz în mediul online.

De asemenea, pe 17 februarie este zi de mare sărbătoare în familia lor. Radu Dragomir, soțul actriței, împlinește 55 de ani, iar aceasta vrea să pună la cale o mică surpriză… în izolare.

„Dar acum mai am o mică problemă: azi e ziua lui Radu, așa că trebuie să mă organizez cu o comandă de tort și lumânări livrate la poartă 🤪 Pe curând!', a conchis actrița postarea.

Se spune că de ce ți-e frică nu scapi, însă având în vedere numărul mare încă de cazuri de Covid-19 din România, Dana Rogoz s-ar fi putut infecta de oriunde. În urmă cu ceva timp, ea și Radu Dragomir au decis să o retragă pe Lia de la creșă tocmai din acest motiv. Singura problemă este ajutorul de care nu au parte, cei doi fiind nevoiți să își facă în așa fel programul, astfel încât să fie cineva în permanență acasă.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete