Dana Rogoz, decizie neașteptată în privința fiicei sale: „Nu mai suport să mă stresez”

Dana Rogoz este una dintre cele mai apreciate actrițe din generația actuală. Pe lângă cariera în continuă dezvoltare, frumoasa „Ambramburica' este și o familistă convinsă. Aceasta are împreună cu regizorul Radu Dragomir doi copii, un băiat și o fetiță.

Dana Rogoz este foarte activă și pe rețelele de socializare. Acolo împărtășește cu fanii săi detalii privind cariera ei, frământări sau bucurii din viața sa de familie. Motiv pentru care, recent, actrița le-a mărturisit acestora că, deși a înscris-o pe micuța Lia la creșă, a luat o decizie care, speră ea, să fie de bun augur.

Având în vedere numărul crescut de cazuri de Covid-19 din ultima perioadă, Dana Rogoz și Radu Dragomir au decis să o mai țină acasă pe Lia, în vârstă de doar 1 an și patru luni. Singura problemă este ajutorul de care nu au parte, cei doi fiind nevoiți să își facă în așa fel programul, astfel încât să fie cineva în permanență acasă.

Ok, schimbare de plan. Am hotărât împreună cu Radu să nu o mai ducem pe Lia la creșă o perioadă, până nu trece nebunia. Vom sta acasă cu rândul, vedem noi cum o scoatem la capăt. Sigur, nu înseamnă că gata, ne-am ferit de orice pericol, dar măcar să mai reducem din riscuri. Suntem vaccinați, dar în ultima perioadă am preferat să comandăm mâncare acasă decât să ne oprim la câte un restaurant', a scris Dana Rogoz pe Facebook.

$image_altSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Aceasta a mai spus că nu renunță la proiectele sale profesionale, deși are o oarecare anxietate de aglomerație și contactul cu alte persoane. Această decizie în ceea ce o privește pe Lia vine și ca urmare a stresului pe care îl simțea atunci când micuța răcea.

„Nu pot renunta la jobul meu, la multe dintre activitățile deja începute, dar totuși încerc să reduc cât pot interacțiunile și deplasările care nu sunt fix în momentul ăsta necesare. Mesajul ăsta nu e menit să influențeze pe nimeni în nicio direcție, dar vă zic sincer că nu mai suport să mă stresez la fiecare muc al Liei.

E un moment greu pentru toată lumea, vaccinat sau nevaccinat fiind. Așa că închid IG și iar mă conectez pe Zoom, pentru un meeting pe care mi-ar fi plăcut în alte vremuri să îl am față-n față, la o cafea. Dar măcar să trecem de această criză, să se mai relaxeze presiunea pe spitale', și-a încheiat postarea cunoscuta actriță.

Foto: Instagram

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete