Dana Rogoz a rupt turta micuței ei și a oferit un detaliu emoționant de la petrecere: „Am decorat locul cu…”

Dana Rogoz se poate declara o femeie împlinită pe toate planurile. Profesional, lucrurile sunt extrem de bine așezate, iar personal are tot ce își poate dori o femeie. Soțul iubitor și copiii îi luminează fiecare zi din viața ei, iar acest lucru este împărtășit de cele mai multe ori cu fanii săi.

Dana Rogoz și Radu Dragomir au împreună doi copii, un băiat și o fată. Micuța a avut parte în luna mai de o petrecere de rupere a turtei, tradiție pe care mulți dintre noi o respectăm atunci când copilașul împlinește un an. Alături de ei au fost familia și câțiva prieteni apropiați, deoarece contextul actual creat de pandemie nu a permis mai mult.

Frumoasa actriță în vârstă de 35 de ani le-a povestit fanilor săi cum a decurs petrecerea și ce tradiții au respectat. „Lia Bucuria' cum o alintă părinții săi s-a bucurat de mult răsfăț din partea invitaților, iar amintirile create o vor încânta peste ani și ani când va vedea imaginile de la petrecerea ei de un anișor.

Tot decorul a fost gândit chiar de Dana Rogoz, iar tortul a fost atracția evenimentului. Vedeta a ales să ca acesta să fie decorat cu obiecte care s-ar fi regăsit pe tăviță. Frumoasa actriță a povestit pe blogul său câteva detalii cu adevărat emoționante de la fericitul eveniment.

„Am făcut petrecerea de Rupere a Turtei imediat cum restricțiile ce țineau de astfel de evenimente ne-au permis asta. Notez astfel de date, pentru că am sentimentul că Liei i se vor părea foarte interesante când va crește. Până la urmă, nașterea ei, cât și primul ei an de viață au fost influențate semnificativ de contextul pandemiei. Drept urmare, cred că vor deveni peste ani povești de spus nepoților. Am petrecut acest moment important al familiei noastre la o ceainărie dragă nouă de mulți ani. A fost un ‘ParTEA foarte drăguț, la care au participat familia și prietenii apropiați.

Spre deosebire de prima aniversare a lui Vlad, am constatat cu toții că numărul copiilor din grup a crescut semnificativ! Am decorat locul cu hăinuțele Liei care i-au rămas mici, pe care le-am așezat pe o frânghie, ‘la uscat. Că e ea mică acum, ca o păpușică, dar a fost mai mică de atât! Iar eu știu asta foarte bine, văzând-o cum crește sub ochii mei, la sânul meu, în brațele mele, de la o zi la alta.

I-am ales și ei același model de tort care imită ‘tăvița cu obiecte, pe care l-a avut și Vlad la petrecerea de Tăiere a Moțului (atunci mi-a venit prima oară ideea lui). În ceea ce privește tradițiile, i-am rupt și turta, i-am tăiat și moțul, a ales acasă de pe tăviță, a ales la petrecere de pe tort…. deci am făcut tot ce se putea!', a scris Dana Rogoz pe blogul ei.

Tradiția spune că obiectele alese de copil de pe tăviță îi prevăd viitoarea profesie. Potrivit spuselor Danei Rogoz, Lia a ales parfumul, rigla și pensula.

„Micuța mea a ales de pe tăviță parfumul, rigla și o pensula, pe care chiar Vlad o așezase înainte, fără că ea să știe. Deci, ce ziceți de viitorul ei? Ce profesie anunță aceste alegeri?', a scris actrița pe rețelele de socializare în urmă cu două luni.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete