Cum să nu te stresezi de sărbători: organizează-te din timp!

Goana după cadourile de sărbători, stresul pregătirilor și crizele de timp pot fi evitate, dacă te organizezi din timp. La urma-urmei, când te pregătești de Crăciun sau de Paște, ai atât de multe lucruri de făcut: liste, curățenie, cumpărături, gătit, planificarea vizitelor și, la modul ideal, ceva timp pentru tine. Ca să te asiguri că nu te vei stresa prea tare și că îți va rămâne timp și pentru cosmetică și odihnă, trasează-ți, în linii mari, programul de sărbători cu măcar o lună-două înainte.

Idei pentru eficientizarea timpului și a cheltuielilor:

  1. Planifică-ți curățenia generală cu două săptămâni înainte

Indiferent că vei avea sau nu invitați de sărbători, curățenia casei face parte dintre pregătirile necesare (poți citi aici câteva trucuri care să te ajute să termini mai rapid curățenia). Cu această ocazie, poți inclusiv să faci o selecție de haine și obiecte și să donezi ceea ce nu mai folosești. Este un foarte bun moment să le faci o bucurie persoanelor care au nevoie.

Pentru că este o activitate destul de solicitantă și consumatoare de timp, poți cere ajutorul unei persoane apropiate, unei doamne pricepute la menaj sau poți chiar să apelezi la serviciile unei firme specializate. Este adevărat că pentru ultimele variate este necesară o oarecare investiție financiară, însă vei face economie de timp. Astfel, vei avea vreme suficientă și pentru alte activități și vei fi mai odihnită.

  1. Stabilește-ți bugetul de sărbători cu două luni înainte

Este foarte important să nu te strâmtorezi, dar nici să te trezești, după sărbători, că ai rămas cu portofelul gol. Calculează-ți resursele financiare astfel încât să îți acoperi și cheltuielile curente, dar să îți rămână o sumă suficientă pentru pregătirile speciale și pentru cadouri. Fă-ți, de asemenea, o listă cu persoanele apropiate cărora vrei să le pregătești surprize frumos ambalate. În acest caz, sunt foarte potrivite coșurile cadou pentru Paște sau Crăciun de la Boutiquecadeaux.ro, care pot fi comandate online și livrate prin curier. Nu uita nici de colegi sau parteneri de afaceri cărora vrei să le mulțumești printr-un gest frumos. 

  1. Definitivează cu cel puțin o săptămână înainte lista musafirilor

Stabilește lista de invitați, în cazul în care ți-ai propus să fii gazdă și informează-te din timp în legătură cu preferințele culinare ale acestora. Nu are sens să pregătești zeci de sarmale cu carne de porc dacă unii dintre musafiri sunt vegetarieni, spre exemplu. De asemenea, dacă printre ei se numără persoane care au diverse interdicții alimentare (ex.: zahăr, gluten) sau alergii la anumite alimente (ex.: alune, fructe de pădure), poți elimina din meniu produsele respective. Mai ai și opțiunea de a găti sau de a comanda separat un meniu special pentru aceste persoane.

În general, este de preferat și mai puțin costisitor să pregătești cantități de mâncare mai mici, dar mai variate. Astfel, te asiguri că toată lumea va fi mulțumită.

În cazul în care vei merge tu în vizită, este politicos să întrebi gazda în legătură cu ce poți aduce la masă: anumite preparate, vin, sucuri etc. Astfel, eviți situația în care să cumperi ceva ce nu este pe placul persoanelor care te-au invitat. În plus, orice gospodină va aprecia gestul de a o scuti de o „găteală' în plus. Dacă gazdele au copii, întreabă părinții despre preferințele acestora în materie de cărți, jocuri, jucării sau deserturi și fă-le și lor o surpriză! Dacă te informezi din timp, eviți să le duci cadou un obiect pe care îl au deja sau care poate că nu ar fi pe placul lor.

Așadar, ținând cont de aceste sfaturi simple și ușor de pus în practică, te poți bucura în liniște de magia sărbătorilor și de timpul petrecut împreună cu cei dragi. În plus, vei fi mai odihnită și mai relaxată, dat fiind că nu ai lăsat toate pregătirile pentru ultima sută de metri.

Sursa foto: Pixabay.com

Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Advertorial