Ellen Degeneres a trecut anul acesta printr-o schimbare radicală din punct de vedere profesional. Ea a renunțat la emisiunea The Ellen DeGeneres Show în primăvară, emisiune pe care o prezenta la televiziunea americană. Acum își dedică tot timpul vieții sale personale, dar și anumitor proiecte care îi aduc împlinire.
Prezentatoarea, plină umor, carismă și autoironie, a reușit de nenumărate ori să obțină declarații în exclusivitate. A încercat să-și pună invitații în lumini noi. Și, nu în ultimul rând, a mizat pe latura de comediant, care a și lansat-o în show bussines. Sezonul cu numărul 19 a fost ultimul pentru ea.
Acum, Ellen DeGeneres se bucură de tot timpul petrecut alături de Portia de Rossi, soția ei. AMândouă merg în vacanțe împreună, dar sunt prezente și la evenimente caritabile.
Cuplul s-a căsătorit în august 2008, după ce căsătoria între persoane de același sex a fost legalizată în California. Cele două femei au trecut împreună prin numeroase încercări în ceea ce privește sănătatea lor, dar și în viața lor profesională. Portia de Rossi a fost alături de DeGeneres pe tot parcursul pandemiei, în timpul căreia gazda emisiunii a fost testată pozitiv pentru COVID-19.
„Am crescut împreună ca un cuplu, avem grijă cu adevărat una de cealaltă și ne punem relația pe primul loc. Făcând asta, devii mult mai solid. Nu-mi pot imagina să petrec timp cu nimeni în afară de ea’, a spus de Rossi imediat după căsătoria lor, potrivit sursei mai sus menționate.
„Gândim la fel, spunem aceleași lucruri în același timp, ne terminăm reciproc sandvișurile, nu, propozițiile. Suntem într-un ritm ușor’, a adăugat Ellen DeGeneres.