Cu ce se ocupă băiatul cel mare al lui Leonard Doroftei. E afacerist în Canada: „Am făcut primele investiții la 21 de ani”

Leonard Doroftei se mândrește cu reușitele lui pe plan personal, dar și cu familia lui frumoasă. Fostul sportiv se bucură de succesul în afaceri pe care îl are Adrian, fiul lui de 25 de ani. Întreaga familie e stabilită de ani de zile în Canada.

Adrian Doroftei este antreprenor în Canada. Primul său job a fost într-o companie aeriană, apoi și-a strâns banii pe care i-a investit. Fiul cel mare al lui Leonard Doroftei s-a descurcat singur, fără ajutorul părinților, și a ales calea cea grea, fără să se folosească de numele tatălui său pentru a se bucura mai repede de succes, scrie Libertatea.

„Departe de România mă ocup cu tot ce nu aș fi putut să mă ocup aici. Sunt independent, sunt antreprenor. Am intrat în lumea dezvoltării imobiliare. Prima dată am plecat în 2016, în timpul Facultății de Drept. Primul job a fost în Resurse Umane într-o mare companie aeriană din Canada. Acolo am învățat ce înseamnă mediul corporatist și asta mi-a consolidat ideea că nu vreau să lucrez pentru nimeni altcineva decât pentru mine.

Eu am început să investesc. Câștigam destul de bine. În loc să cheltui banii prostesc, eu am ales să îi strâng și să-i investesc. Am făcut primele investiții la bursă la 21 de ani, iar până la 25 de ani pot să spun că lucrul acesta mi-a oferit o bază de capital, care mi-a permis să nu am limitări în investițiile în care mi le doream', a declarat Adrian Doroftei la Kanal D.

baiatul-lui-leonard-doroftei-afacerist-2SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 6

În cadrul unui interviu pentru emisiunea „Teo Show', Adrian Doroftei a dezvăluit că el s-a stabilit primul în Canada, apoi a fost urmat de familie.

„Am fost mereu genul de persoană care ia inițiativa. În momentul în care am văzut că părinții mei sunt tratați cu lipsă de respect de autorități, am decis că poate este momentul să-și încerce norocul în altă parte. Părinții mei au plecat din România cu un gust amar, pentru că altfel nu ar fi plecat. Părinții mei au venit primii cu sora mea, Vanesa. A venit și fratele meu Alex în urmă cu două săptămâni', spune fiul lui Leonard Doroftei.

„Locuiesc cu ai mei, nu am nevoie să mă lăfăi'

„Am vrut să-mi iau mașină. În momentul în care eram în punctul de a da câteva sute de mii de dolari pe o mașină, am stat și m-am gândit că sunt oameni la mine în țară care abia își permit să mănânce și mi se pare o aroganță supremă. (…)

Am devenit un tip extrem de simplu. Locuiesc cu ai mei, nu am nevoie să mă lăfăi și nu simt nevoia de a petrece și a ieși la club. Sora mea va ajunge doctor, pentru că asta și-a propus. Fratele meu vrea să devină inginer de rețea. Mama are grijă de familie și este o sfântă. Tata face ce știe cel mai bine, adică împărtășește dragostea lui față de box.

Și-a deschis o mică sală alături de niște prieteni de familie. Tata indiferent unde ar fi, în afară de România, cred că va prospera, pentru că e un timp descurcăreț. El și-a dorit întotdeauna să fie acasă', a continuat să povestească Adrian Doroftei.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete