Cristina Cioran, dezvăluiri despre un nou membru în familie: „Mi-aș mai dori și…”

Cristina Cioran a devenit pentru prima oară mamă în iulie 2021. Ema a venit pe lume mai devreme decât s-ar fi așteptat părinții ei, însă a dovedit tuturor că este o luptătoare. Acum micuța are aproape șase luni și le înseninează zilnic viața Cristinei și iubitului ei.

Cristina Cioran a vorbit într-un interviu despre statutul ei de mămică, dar și despre un frățior sau surioară pentru Ema. Din nefericire, Sărbătorile care tocmai au trecut nu au fost liniștite, ea și Ema s-au infectat cu Covid-19.

După câteva zile petrecute în spital, cele două au fost externate, însă imediat după Sfântul Ioan, vedeta a fost nevoită să meargă din nou de urgență la medic pentru că fetița nu respira cum ar fi trebuit. Medicii care au consultat-o pe Ema i-au pus diagnosticul de bronșiolită.

„Suntem OK după ce ne-am vindecat de Covid. Din păcate, Ema a făcut și o bronșiolită și acum ne tratăm de această viroză. Iată că le facem pe toate, ce să zic. Suntem încă în tratament. Emoțiile cred că sunt permanent cu mine pentru că, deși încerc să mă abțin în a mă panica, de cele mai multe ori mă cuprind foarte multe emoții și încerc să fac ce e mai bine și să fiu cât mai responsabilă posibil și cât mai pregătită', a declarat Cristina Cioran într-un interviu acordat Click!.

Vedeta a mărturisit că este o mămică fericită, iar bebelușa este liniștită și nu i-a dat bătăi de cap. Mănâncă bine și se odihnește atât cât trebuie să o facă un copil de vârsta ei.

„Nu îmi dă niciodată bătăi de cap. Este un copil foarte bun, doarme foarte bine, mănâncă foarte bine, ne jucăm, râdem. E minunată! Îmi place foarte mult să am grijă de ea. Mă bucur atât de tare că suntem împreună, încât nu știu, nimic din ce ar putea să facă nu m-ar deranja', a mai spus vedeta.

Cristina Cioran s-a declarat pe deplin fericită și împlinită. Viața ei este luminată de prezența micuței, iar bucuria pe care o simte în suflet este greu de exprimat în cuvinte.

„Mă simt foarte împlinită. Într-adevăr îmi lipsea momentul acesta din viață și nu aș fi știut cu adevărat ce pierd dacă nu aș fi avut-o pe Ema. Adică sunt niște momente unice, atât de frumoase, foarte greu de exprimat în cuvinte fără să pari prea obsedată, deci îmi place tare mult!', a declarat mămica fericită pentru sursa mai sus menționată.

Deși a devenit pentru prima oară mamă la 43 de ani, actrița a spus că nu exclude posibilitatea ca Ema să aibă un frățior sau o surioară, însă va lăsa timpul să decidă și în principiu se va dedica micuței Ema.

„Tot ce îmi doresc pe 2022 este să fie copilul sănătos, fericit, în momentul ăsta nu mă interesează nimic altceva și nici nu îmi fac planuri pentru nimic altceva pentru că mă dedic în totalitate Emei. Poate sună ciudat, dar asta e realitatea în momentul de față. Nu știu mai încolo ce va fi', a mai spus actrița în încheierea interviului acordat celor de la Click!.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete