Codin Maticiuc, aflat în dificultate: „Mi se întâmplă mizeria asta în fiecare an”

Codin Maticiuc a schimbat macazul de câțiva ani. De la un răsfățat de bani gata, acesta și-a schimbat complet viața de când a întâlnit-o pe Ana Pandeli. Frumoasa sa iubită i-a dăruit o fetiță și în curând va aduce pe lume al doilea copil al cuplului.

Codin Maticiuc nu mai are de ceva timp titulatura de „băiat de Dorobanți'. Acesta s-a implicat într-un proiect de mare amploare la noi în țară, renovând spitalele publice. Această inițiativă a sa și a Fundației Metropolis a schimbat „fața' multor unități spitalicești și continuă să o facă cu mare drag și devotament.

Dincolo de acest aspect, „fostul crai' este un tată extrem de implicat și își iubește copiii mai presus de orice. Ana Pandeli mai are un băiat dintr-o relație anterioară, însă Codin vorbește despre el ca despre propriul copil. Ei bine, acesta se confruntă în ultima perioadă cu o mică problemă și a luat măsuri în acest sens.

Codin Maticiuc a postat pe Instagram o imagine cu el și le-a transmis fanilor în stilul său caracterisc plin de umor că s-a îngrășat, însă și-a propus ca în următoatea lună să revină la un număr de kilograme mai mic.

„Mai am o lună până nasc! Nu, stai, asta e nevastă-mea… De astăzi într-o lună îmbătrânesc! Mi se întâmplă mizeria asta în fiecare an. Ideea e că de un an și jumătate n-am mai făcut sport și am mâncat mizerii. Treaba asta se vede. Sunt în cea mai proastă forma în care am fost vreodată și asta e nasol pentru că eu n-am arătat bine niciodată.

Ca sa înțelegeți cel mai mișto corp pe care l-am avut vreodată a fost corpul soției mele, pe care în anii buni îl aveam și de două ori pe noapte. Bun, de astăzi m-am pus sa slăbesc, am 30 de zile să-mi revin cât de cât. O sa vă țin la curent în special pe story, cu ce mănânc și bune și rele, cu ce mișcare reușesc sa fac, etc.', a scris Codin Maticiuc pe Instagram în dreptul unei fotografii cu „investiția' din dotare.

De asemenea, acesta le-a cerut fanilor lui sfaturi despre o dietă care l-ar putea ajuta.

„Vă încurajez să-mi dați sfaturi, mai ales ăștia care vă pricepeți. Sa merg pe fasting sau pe vechi mai low carb și fără zahăr și prăjeli? Deficit caloric în orice caz. Apă plată? Contează câtă beau sau e doar un mit?', a încheiat acesta mesajul.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete