Cel mai mare regret al Marinei Voica: „M-aş purta altfel cu oamenii”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2019/02/marina-voica.jpg)

Marina Voica este una dintre cele îndrăgite soliste de muzică ușoară din România.
Doamna muzicii ușoare românești are 83 de ani și o energie de zile mari. Întotdeauna, Marina Voica a fost o doamnă cochetă și cu zâmbetul pe buze.
Dar, în realitate, în sufletul îndrăgitei artiste se dădea un adevărat război.
Recent, Marina Voica și-a deschis sufletul și a vorbit deschis în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.
„Nu sunt nici prima, nici ultima care, cândva, va părăsi această scenă. Am fost crescută modest, într-un regim în care toată lumea trebuia să fie egală. Întotdeauna soţul meu era foarte supărat. Îmi făcea cadouri şi nu le nimerea. Îi spuneam mereu că aia nu-mi place, aia nu-mi place. Vai, ce supărat era! Atunci nu-mi părea rău, acum da. Atunci eram foarte dură. Acum regret, da, dar n-ai ce să faci. Să fi fost înţeleaptă ca acum, îngobată de experienţa vieţii, m-aş purta altfel cu oamenii. Multe am pierdut din cauza firii mele”, a declarat artista pentru Antena Stars.
Marina Voica: „Cred că aş fi fost o mamă nebună”
„Aş fi fost o mamă nebună fiindcă sunt şi exclusivistă. M-ar fi durut. Nu ştiu, nu-mi dau seama, dar aş fi fost o mamă care suferea.
Văd pe toţi prietenii mei că nu-i sună, nu vin la ei atâta cât ar vrea. „S-a însurat, nu mă înţeleg cu noră-sa, sunt lăsată…”. Eu aş fi suferit prea tare, dacă n-aş fi primit la fel, m-ar fi ucis chestia asta”, a mărturisit Marina Voica într-un interviu pentru postul de televiziune Antena Stars.
Iulia Sandu
Foto: facebook.com
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/salate-cu-proteine-pentru-slabit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/irina-ponta-si-maria-ponta-la-ceremonie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_a62fb59ca96721f3fc3002a5385f12e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/03/ianca-si-razvan-simion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/livia-graur-in-budapesta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/iuliana-luciu-la-platane.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/nutu-camataru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/01/theo-rose-2.jpg)