Ce spune Dan Negru despre rivalele Andreea Marin și Mihaela Rădulescu: „Am prezentat alături de ambele…”

Într-un interviu pentru ego.ro, Dan Negru a făcut dezvăluiri despre Andreea Marin și Mihaela Rădulescu, colegele lui de breaslă care nu mai au emisiuni la TV. În schimb, el are mare succes pe micul ecran, prezintă două formate de mare audiență la Kanal D

Întrebat cum explică dispariția de pe micul ecran a foștilor săi colegi, din Generația de Aur, Andreea Marin, Mihaela Rădulescu, Raluca Moianu, Mircea Radu, Cosmin Cernat, Dan Negru a spus: „Televiziunea din România e singura din Europa care crede că apariția la TV se termină la 25 de ani. Domnișoarele angajate să prezinte știri sunt un efect al sărăciei', a explicat el. Și a continuat: „Un reporter TV de la noi câștigă ceva mai mult decât un casier la un hypermarket și astfel televiziunilor le convine să angajeze tineri fără pretenții materiale, dar care sunt fericiți că se văd la TV.

Când tinerii înaintează în vârstă își dau seama că nu le ajung banii din TV, se reorientează, dar adeseori e târziu. Și vin alții în locul lor, angajați pe același salariu mic, dar bucuroși că apar la TV. E un cerc vicios care a șubrezit breasla', a mai spus el pentru ego.ro.

În ceea ce le privește pe Andreea Marin și pe Mihaela Rădulescu, Dan Negru are o mare admirație pentru ele. „Cred că sunt singurul care a prezentat alături de ambele, și de Andreea, și de Mihaela, show-uri TV. Am admirat mereu generozitatea și profesionalismul lor. Cea mai de succes prezentatoare a momentului în America e Ellen DeGeneres. Are 64 de ani. La noi n-avea nicio șansă', a mai explicat el.

De când a rupt contractul cu Antena 1, Dan Negru a apărut la Kanal D, unde are două emisiuni. E vorba de „Jocul cuvintelor' și „Tu urmezi'.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete